Finanţarea legumicultorilor locali a dus la creşterea profitului net al Patria Credit IFN cu 33%

04 03. 2021
patria_credit_79036000

 

 

 

Profitul net al Patria Credit IFN a crescut cu 33% în 2020, pe fondul scăderii importului de produse agricole şi al creşterii finanţărilor acordate de instituţia de credit agricultorilor. Finanţările pentru agricultori au ajuns la 21,2 milioane de euro.

Rezultatele financiare ale Patria Credit IFN arată că 2020 a fost un an bun pentru legumicultură și pentru finanțarea producătorilor locali. Tehnologia specifică de creditare, cu oamenii pe teren și personal specializat, alături de experiența de ani buni, a generat rezultate pozitive și în creștere de la an la an, arată un comunicat depresă al instituţiei .

„2020 a fost un an bun deopotrivă pentru legumicultură și pentru finanțarea producătorilor locali. Legumicultorii au dus-o, paradoxal, mai bine ca urmare a pandemiei, deoarece au avut piață de desfacere pe fondul reducerii consumului din importuri. Iar noi am înregistrat creșteri de portofoliu și de vânzări (de la un portofoliu de 16,6 milioane de euro la sfârșitul lui 2019 la 21,2 milioane de euro la sfârșitul anului 2020). Conform rezultatelor preliminare, în curs de auditare, profitul net a crescut cu 33% față de anul anterior, de la 841.000 de euro la 1,12 milioane de euro. Iar numărul creditelor pentru care s-au depus cereri de amânare la plata ratelor în baza OUG 37 a fost foarte mic: am înregistrat doar 74 de credite cu rate amânate și doar 15 restante”, explică cifrele din bilanțul pe 2020 Raluca Andreica, director general Patria Credit IFN.

Clientul tipic Patria Credit IFN este legumicultor, locuiește în mediul rural din Muntenia și ia credit între 5.000 și 25.000 de euro, pe care îi alocă pentru investiții. Cultivă pe o suprafață mică, de sub 50 ha, și are o cifră anuală de afaceri de sub 40.000 de euro. De cele mai multe ori, este la prima relație cu instituția financiară, pentru că nu are documente contabile, garanții sau acces la creditul bancar clasic. Acesta este segmentul de clienți căruia Patria Credit îi este dedicată de aproape 20 de ani.

67% dintre clienți provin din Muntenia, 23% din Moldova, 9% din Ardeal și doar 1% din Dobrogea. 90% dintre clienți sunt producători agricoli individuali și 5% sunt încorporați (au o companie – PFA, II, SRL), în timp ce 10% sunt microîntreprinderi.

Dintre producătorii agricoli care au apelat la credite anul trecut, mai bine de jumătate (56%) cultivă legume. Producătorii de cereale (21%) sunt pe locul al doilea, iar următorii ca pondere sunt crescătorii de animale (18%). 3% dintre clienți dețin ferme mixte și 2% se ocupă de pomicultură sau alte tipuri de fructe.

Opt din zece clienți ai Patria Credit IFN alocă banii împrumutați pentru investiții, 9% dintre ei îi folosesc drept capital de lucru, iar 11%, pentru ambele destinații.

În 2020, cei mai mulți dintre clienții Patria Credit IFN – aproape jumătate (43%) – au accesat credite cu valori cuprinse între 5.000 și 15.000 de euro, aproape o cincime (17%) au avut credite de sub 5.000 de euro, 20% dintre ei au avut nevoie de sume cuprinse între 15.000 și 25.000 de euro, iar alți 20% au accesat credite de peste 25.000 de euro.