Finanţele au atras 600 milioane lei prin obligaţiuni la un an. Randamentul a atins minimul istoric

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 600 milioane de lei prin obligaţiuni cu scadenţa la un an, la un randament de 4,99%, cel mai redus nivel plătit vreodată pentru împruturile în lei din piaţa internă.
Economica.net - lun, 08 apr. 2013, 13:23
Finanţele au atras 600 milioane lei prin obligaţiuni la un an. Randamentul a atins minimul istoric

Analiştii ING Bank estimau într-un raport emis luni dimineaţă că Finanţele ar putea vinde titluri în valoare de 600 milioane lei, la un randament maxim uşor sub 5%.

„Prognoza noastră, aflată la marginea inferioară a cotaţiilor din piaţa secundară, are în vedere o aglomerare a cererii la singura licitaţie a unui instrument cu scadenţa scurtă de luna aceasta, întrucat în
aprilie ajung la maturitate doar titluri de stat pe termen scurt”, potrivit raportului citat.

Subscrierile au însumat 1,94 miliarde lei, iar valoarea indicativă a fost de 600 milioane lei.

Administratorii datoriei publice au planificat pentru luna aprilie licitaţii în valoare de 2,5 miliarde de lei, plus 200 milioane euro prin redeschiderea unei emisiuni cu scadenţa la trei ani în valută.

Cea mai mare parte a tilturilor de stat planificate pentru aprilie au maturităţi de peste un an, iar titlurile care ajung la scadenţă în această lună, de 2,8 miliarde lei, au fost emise pe termen scurt.

Astfel, analiştii ING Bank nu exclud ca o mare parte a sumelor scadente în aprilie să nu-şi schimbe profilul de maturitate a investiţiei şi să rămână în piaţă.

Acest lucru ar putea pune presiune în continuare pe dobânzi, cele cu scadenţa pe o zi ajungând luni la 1,18 – 1,68% pe an.

Pentru martie, Trezoreria a anunţat că intenţionează să atragă 3 miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat pe piaţa locală, iar administratorii datoriei publice au atras exact sumele planificate.

Toate licitaţiile programate pentru aprilie sunt pentru obligaţiuni, iar următoarea operaţiune este programată pentru joi, 11 aprilie, pentru titluri în valută, în valoare de 200 milioane de euro.

De la începutul anului, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat de pe piaţa internă 19,42 miliarde lei, la care se adaugă 502,5 milioane euro şi 1,5 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...