Finanţele au împrumutat 500 de milioane de lei de la bănci, la un randament de 4,63% pe an

Economica.net
01 07. 2019
teodorovici_58586759_45729000

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 672,8 miliarde de lei.

Citeşte şi Statul român se împrumută cu „efervescenţă”. Va căuta repede bani şi pe pieţele externe. Leul ar putea începe o cursă de devalorizare în toamnă

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în iulie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,21 miliarde de lei, din care 300 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,4 miliarde de lei prin noi emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 510 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Faţă de luna iunie, împrumuturile programate de MFP în iulie sunt mai mici cu 215 milioane de lei, respectiv cu 4,86%. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.