FINS oferă, cu sprijinul Fondului European de Investiții, credite pentru studii universitare în UE în valoare de 5,5 milioane de euro

15 07. 2021
studenti_47490700_56638300

„Datorită acestui acord de garantare, FINS va putea să ofere credite de studii în valoare de 5,5 milioane de euro pentru circa 300 – 350 de studenţi care vor să urmeze programe de licenţă şi master în ţări din Uniunea Europeană. Această nouă linie de finanţare este posibilă cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul Fondului European pentru Investiţii Strategice (EFSI), prin intermediul proiectului pilot EFSI Skills & Education. Scopul EFSI este să ajute finanţarea şi implementarea investiţiilor productive în Uniunea Europeană şi să asigure acces sporit la finanţare”, se arată într-un comunicat al FINS.

Potrivit sursei citate, principalele avantaje obţinute de studenţi, în contextul semnării acestui acord dintre FINS şi EIF, sunt următoarele: nu au nevoie de un istoric de angajare/de venituri; studenţii/familiile lor nu au nevoie să ofere în garanţie proprietăţi imobiliare; studenţii nu au nevoie de codebitori/giranţi.

„Creditele de studii oferite de FINS sunt construite ţinând cont de realităţile financiare ale studenţilor: utilizarea sumelor din credite este individualizată pe specificul fiecărui student, iar rambursarea începe după o lungă perioadă de graţie, la 6 – 12 luni după finalizarea studiilor. Astfel, pe parcursul studiilor, studenţii nu vor avea presiunea dată în general de împrumuturi, ci vor putea restitui banii în momentul în care, cel mai probabil, vor avea un job obţinut pe baza calificării oferite de programul de studii absolvit”, precizează reprezentanţii IFN-ului.

Fondul European de Investiţii (EIF) este parte din Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi are ca misiune sprijinirea Întreprinderilor Micro, Mici şi Mijlocii (IMM-uri) din Europa în vederea accesării de finanţări.

FINS face parte din Grupul Educativa şi este o instituţie financiară nebancară, lansată în anul 2019. Fondul oferă credite de studii de până la 25.000 de euro pentru programe de Licenţă şi Master în Europa, inclusiv Marea Britanie, Elveţia şi România.

Procesul de evaluare pentru obţinerea creditului se bazează exclusiv pe profilul personal şi academic al elevului sau studentului, ceea ce facilitează obţinerea creditului fără un istoric bancar, de angajare, venituri, alte garanţii sau codebitori (pentru programe de studii in UE).

EIF şi Comisia Europeană au lansat garanţia pilot EFSI Skills & Education cu scopul de a îmbunătăţi accesul la finanţare atât pentru persoane fizice, cât şi pentru organizaţii ce vor să investească în educaţie. Această schemă-pilot în valoare totală de 50 de milioane de euro îşi propune să sprijine financiar studenţii, companiile ce vor să investească în perfecţionarea angajaţilor şi furnizorilor de cursuri şi programe de formare profesională.