Fintechul agricol turcesc Tarfin IFN a primit autorizarea de funcționare din partea BNR

Tarfin, fintechul agricol turcesc lansat în România în aprilie anul acesta, a obținut autorizarea Băncii Naționale Române, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - mar, 12 iul. 2022, 17:09
Fintechul agricol turcesc Tarfin IFN a primit autorizarea de funcționare din partea BNR

Acreditarea reprezintă următorul pas în misiunea companiei de a susține fermierii și distribuitorii de produse agricole, funcționând ca un propulsor în lanțul de aprovizionare.

Prin parteneriatele cu distribuitorii de inputuri agricole de toate dimensiunile, de la fitofarmacii la distribuitori naționali, Tarfin ajută fermierii să achiziționeze inputurile de care au nevoie cu opțiunea de a plăti după recoltă. Platforma nu doar că este complet digitalizată, fiind accesibilă pe laptop, tabletă sau telefonul mobil, dar este și foarte rapidă, cu un timp de aprobare de mai puțin de o oră.

Cu Tarfin, fermierii pot accesa inputurile de care au nevoie la prețuri accesibile, într-un mod transparent și fără costuri adiționale ascunse, se precizează în comunicatul transmis de companie.

„Având în vedere contextul regional și schimbările climatice globale care afectează puternic fermierii, Tarfin are un rol cheie în finanțarea lanțului agricol. Această autorizație reprezintă o etapă importantă în afacerea noastră și ne întărește eforturile de a susține ecosistemul agricol”, a declarat Adina China-Birta (foto), directorul general Tarfin IFN România.

Inputurile agricole au devenit tot mai greu de achiziționat din cauza creșterii prețurilor. La baza acestor majorări au stat o serie de factori, precum întreruperile în lanțul de aprovizionare determinate de sancțiunile din anumite țări și restricțiile de export, iar contextul geopolitic curent generează și mai multă îngrijorare privind accesibilitatea fertilizanților. Asistăm la o creștere record a prețurilor inputurilor, potrivit Băncii Mondiale. De la începutul anului 2022, prețurile fertilizanților au crescut cu aproximativ 30%, motiv pentru care este cu atât mai important ca fermierii să primească ajutorul necesar pentru a-și putea continua activitatea.

„Am început să finanțăm achizițiile pentru următorul ciclu agricol cu scadența de până la un an pentru ca fermierii să-și poată continua cu ușurință operațiunile agricole. În acest fel, distribuitorii își permit termene de plată mai lungi și își pot majora volumul vânzărilor, acoperind nevoile fermierilor mici și mijlocii”, concluzionează Adina China-Birta.

Tarfin finanțează toate tipurile de inputuri agricole, precum și echipamente și instalații mici. De la cultivatori de cereale până la viticultori, cultivatori de legume sau crescători de animale, toți fermierii pot accesa finanțarea Tarfin. Pentru că deja a început recolta grâului, cultivatorii de cereale pot folosi Tarfin pentru a se pregăti pentru următorul ciclu agricol, întrucât pot beneficia de finanțare cu scadența de până la un an.

Despre Tarfin IFN

Tarfin este o companie înființată de Mehmet Memecan, în 2017. Cu sprijinul acționarilor Syngenta, Yara Growth Ventures, Quona Capital, Collective Spark Fund și Elevator Ventures, acționarii internaționali ai Raiffeisen Bank, start-up-ul agri fintech și-a extins operațiunile începând cu anul 2022 și pe piața din România. Tarfin își propune să faciliteze accesul fermierilor la finanțări, într-un mod rapid și convenabil, cu ajutorul tehnologiei și a unei largi rețele de distribuitori.

Tarfin a fost premiat drept „Fintech-ul cu cea mai rapidă creștere a anului”, de către Digital Money and Fintech Awards 2021 și a obținut primul loc în Competiția Tehnologiei Financiare EFSE în anul 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, spuând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, ...
Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti a respins marţi acuzaţiile autorităţilor române privind implicarea Rusiei în actul de sabotaj care a provocat incendiul din 14 septembrie de la platforma......
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepţia minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care ...
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a convocat, marţi, în videoconferinţă, managerii serviciilor de ambulanţă ...
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Tot mai mulți angajați, antreprenori sau freelanceri pot lucra de la distanță fără să fie legați de un birou, iar ...