Firea: Bucureştiul contribuie cu 25% la PIB-ul României, iar PMB primeşte un infim procent de 0,6%

Economica.net
18 01. 2020
firea_gabriela_8490586_02026500

Declaraţiile sale vin ca reacţie la afirmaţiile ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, potrivit căruia Firea ar fi folosit bugetul Capitalei în scop electoral.

„Da, mă autodenunţ : am folosit bugetul Capitalei pentru oameni – ceea ce dumnealui numeşte în ‘scop electoral’. Da, recunosc : am alocat resurse cu nemiluita pentru spitale, cumpărarea de noi autobuze, ambulanţe, lărgirea de artere, modernizarea ţevilor de termoficare, consolidarea clădirilor cu bulină, sprijin financiar pentru persoane cu dizabilităţi, femei însărcinate, nou născuţi, familii monoparentale, tratamente FIV – proiecte în premiera -, recuperarea parcurilor, a spaţiilor verzi, plus subvenţiile la transport şi energie termică etc. Şi da, am tăiat robinetul firmelor căpuşă abonate ani de-a rândul la bugetul Capitalei – cele mai multe ale unor membri sau/şi simpatizanţi/sponsori ai PDL-PNL. De asta ţipă toţi acum, în campanie! Vor din nou unul de-al lor la Primărie, să facă ce ştiu ei mai bine! Mult pentru afacerile lor, puţin pentru cetăţeni!”, a scris Firea, sâmbătă, pe Facebook.

Ea s-a referit şi la companiile municipale afirmând că acestea „sunt şi rămân ale cetăţenilor”.”Companiile municipale (…) nu sunt bune, pentru că fac treabă de calitate şi economii la buget! Să vina din nou căpuşele lor, să se mufeze la banii bucureştenilor!”, a adăugat edilul.

Gabriela Firea susţine că primarii de dreapta din Bucureşti, din cauza „împrumuturilor şi a deciziilor controversate privind retrocedări in parcuri” au lăsat „zero proiecte realizate” şi datorii de sute de milioane de euro.

„Il invităm şi pe domnul ministru (Cîţu – n.r.), să spună în faţa bucureştenilor de ce a tăiat de la 55 la 50% cota pentru anul acesta, alocată Primăriei Generale iniţial, ştiind din start că banii vor fi insuficienţi pentru nevoile Capitalei. În condiţiile în care Bucureştiul contribuie cu 25% la PIB-ul României iar PMB primeşte un infim procent de 0,6, fiind singura primărie din ţară care nu este lăsată sa colecteze impozite locale”, a mai spus Firea.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a folosit bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti în scop electoral, doar evoluţia cheltuielilor de personal arătând clar acest lucru, a scris, sâmbătă dimineaţa, pe pagina sa de Facebook, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

„PMB a avut un buget anual în medie de 5,8 miliarde lei în perioada 2017-2019, versus 3,9 miliarde lei în 2016. Problema este ce s-a întâmplat cu banii. S-a dus aceasta diferenţă în investiţii? Evident că nu. Să vă arăt cum se căpuşează un buget în interes personal de un primar general incompetent şi iresponsabil. Cheltuielile de personal au crescut de la 581,7 milioane lei în 2016 la 1,5 miliarde lei în 2019! Salariul mediu net s-a triplat şi este aproape dublu faţă de salariul mediu net din sectorul privat. În perioada 2017-2019 PMB a cheltuit doar pe salarii 3,6 miliarde lei- creşteri salariale plus număr mult mai mare de angajaţi. Celebrele companii înfiinţate ilegal de primarul general şi PSD plătesc doar salarii şi atât- cheltuielile de personal reprezintă între 80% şi 90% din totalul cheltuielilor.(…) este clar că doar evoluţia cheltuielilor de personal arată ca primarul general a folosit banii primăriei în scop electoral”, s explicat Cîţu pe reţeaua de socializare.

Acesta adaugă că, mai mult, datele privind cheltuielile cu asistenţa socială „arată şi mai clar că bugetul primăriei a fost folosit în interes personal şi de partid”.