Firea despre lucrările de la Piaţa Sudului: Nu cred că vreo instanţă va obliga o primărie să plătească o factură nejustificată

Economica.net
06 04. 2017
ps2_28712000

‘Există o sumă, în jur la 25 milioane de euro, 59% plăţi indirecte pe care dumnealor pretind ca Primăria să o plătească. Primăria nu are cum să plătească acea sumă, pentru că este nejustificată. Şi au mers în instanţă. Eu nu pot să anticipez ce va spune o instanţă, dar nu cred că vreo instanţă din România va obliga o primărie să plătească o factură nejustificată şi care nu a fost prevăzută în contract. Şi pe urmă vine Curtea de Conturi şi spune: ‘Staţi puţin, domnilor directori, doamna primar, păi de ce aţi plătit ceva ce este nejustificat?”, a precizat Gabriela Firea pentru Antena 3.

Ea a reamintit de asemenea că a trimis o scrisoare deschisă asocierii Astaldi SPA – Euroconstruct Trading 98 SRL – RCV Global Group SRL, în care îşi exprimă nemulţumirea cu privire la executarea lucrărilor.

‘Am anunţat săptămâna aceasta că în cazul în care asocierea de constructori de la Pasajul Piaţa Sudului nu înţelege faptul că trebuie să crească ritmul lucrărilor şi să facă aşa cum au ştiut să facă în campania electorală, cu 200 de muncitori, ca să finalizăm, în sfârşit – oricum, termenul este demult depăşit, pentru că este îngrozitor pentru toţi locuitorii din zonă, a durat foarte mult această lucrare – şi le-am spus: ‘Dacă în zece zile nu măriţi ritmul, nu avem altă posibilitate legală decât să reziliem contractul”, a menţionat ea.

Primarul general a spus că doreşte să discute cu parlamentarii social-democraţi pe marginea unui proiect de lege referitor la investitorii care nu respectă prevederile contractelor.

‘Investitorii, fie că sunt români sau străini, care – şi daţi-mi voie să folosesc o expresie care nu este academică – dau ţeapă statului, fie că este vorba de banii primăriei sau ai unui minister, sau ai consiliului judeţean, să fie trecuţi pe o listă neagră. Dacă ai semnat un contract în care spui că închei o lucrare în 2015, ce discutăm noi în aprilie 2017? Ce mai discutăm? Ce ar mai fi de discutat? Şi ca acest exemplu sunt şi altele, în care dialogăm şi negociem şi ne trimitem scrisorele parfumate şi ne mai şantajăm puţin, la doi-trei ani de la momentul în care trebuia finalizată lucrarea’, a mai spus ea.

Pe de altă parte, Firea a menţionat că primăria îşi doreşte să colaboreze cu antreprenorii români sau străini şi a subliniat importanţa unei legi privind parteneriatul public privat.