Firea despre problemele autobuzelor turceşti: O nouă ştire falsă

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a infirmat luni existenţa unor defecţiuni generale la autobuzele care au intrat în circulaţie în ultima săptămână, precizând că a existat doar o singură defecţiune la un autobuz dintre cele 30, aceasta fiind remediată imediat.
Economica.net - lun, 03 dec. 2018, 14:40
Firea despre problemele autobuzelor turceşti: O nouă ştire falsă

„Am citit şi eu aceste lucruri şi am ţinut legătura în mod constant cu toţi colegii mei. (…) Nu se confirmă ştirea potrivit căreia toate autobuzele care au fost achiziţionate şi sunt acum în trafic sunt defecte. Este o nouă ştire falsă, a fost o singură situaţie, o singură defecţiune. Dintre cele 30 de autobuze care au intrat în trafic (…) doar într-un singur caz se confirmă, care s-a şi remediat şi autobuzul a funcţionat şi circulat pe traseu din aceeaşi zi”, a declarat Firea ziariştilor, după ce a participat la inaugurarea Pieţei Leul Ierusalimului.

Potrivit edilului Capitalei, mentenanţa acestor autobuze este asigurată timp de opt ani de câştigătorul licitaţiei, conform legii, dar verificările zilnice şi reparaţiile curente se realizează de către lucrătorii STB, aşa cum s-a convenit cu sindicatele, pentru că altfel ar fi putut exista disponibilizări de personal.

„Îmi pare foarte rău (…) că unii lideri de sindicat, e drept că nu toţi sau majoritatea, au început să facă politică şi să facă declaraţii care exclud cadrul lor de reprezentare. Cred că domniile lor ar trebui să fie interesaţi în special de salariile angajaţilor, care sunt mai bune, de condiţiile de muncă, care sunt superioare faţă de cele existente până în momentul venirii mele ca primar general, şi de investiţiile la fosta RATB, actuala STB. Şi se fac foarte multe investiţii (…) în transportul public în comun. Şi îmi exprim amărăciunea pentru faptul că, în loc să se constate aceste realizări certe, se scoate în evidenţă faptul că un autobuz din cele 30 a avut o problemă, care, fireşte, se va rezolva. Am cerut de curiozitate să aflu câte autobuze din cele 1.000 cumpărate acum vreo 13 ani au avut defecţiune din primele săptămâni. Răspunsul este: ‘Multe’. Dar şi aceste lucruri se uită, dar probabil că atunci nu se răspândea atât de repede o ştire negativă”, a spus Gabriela Firea.

 

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...