Firea vrea ca Primăria Capitalei să preia dezvoltarea proiectului „Bucureşti – Port la Dunăre”

Economica.net
17 10. 2016
canal_bucuresti_dunare_ziua_veche_23693500

”Vreau să continuăm acest proiect, să preluăm responsabilitatea realizării lucrărilor în Bucureşti, iar investiţia să devină o prioritate pentru Capitală. După discuţiile pe care le vom avea cu reprezentanţii unităţilor administrativ – teritoriale responsabile, şi după întocmirea documentaţiei necesare vom putea demara procedurile pentru obţinerea cofinanţării proiectului din fonduri UE. Avem deja sprijinul Comisarului European, Corina Creţu pentru realizarea acestui proiect important”, a anunţat, într-un comunicat de presă, primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Discuţiile despre reluarea proiectului au fost iniţiate într-o şedinţă la care au participat cei care au realizat studiul de fezabilitate din 2012 şi 2013 şi angajaţii fostului Institut de Proiectari pentru Transporturi Auto, Navale si Aeriene, autorii proiectului realizat înainte de 1989.

În analiza făcută de Primăria Bucureşti s-a menţionat că, pentru realizarea proiectului, este necesară şi implicarea autorităţilor locale care ar putea beneficia de avantajele acestei investiţii, respectiv cele din judeţele Giurgiu, Ilfov şi Călăraşi, dar şi a autorităţilor centrale cu responsabilităţi în acest sens, respectiv Ministerul Transporturilor, Ministerul Energiei şi Ministerul Dezvoltării.

„La rândul său, Directorul IPTANA, Cornel Martincu a explicat că investiţia a fost realizată până în anii 1990 în procent de aproximativ 70 la sută. Din cauza stagnării şi abandonării acestor lucrări, în prezent lucrările s-au degradat sau au fost distruse în bună măsură, stadiul de realizare, în prezent, fiind de 50 la suta”, arată Primăria Capitalei, care adaugă că valoarea investiţiei deja realizate este de aproximativ un miliard de euro.

Lucrările la canalul Dâmboviţa – Dunăre au început în 1986 şi au fost abandonate după Revoluţie.