Firma care operează agenţia de presă Mediafax a ieşit din insolvenţă după ce şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin planul de reorganizare

Mediafax SA, societatea care operează agenţia de presă Mediafax, controlată de Adrian Sârbu prin Alerria Management Company, a ieşit din insolvenţă, potrivit sentinţei civile nr. 2285 din 12 mai 2022, care a fost pronunţată de către Tribunalul Bucureşti. Instanţa a dispus închiderea procedurii insolvenţei Mediafax, cu reinserția firmei în circuitul economic şi continuarea activității, conform sentinţei civile consultate de Economica.net. Firma a intrat în procedura de insolvenţă la 10 iunie 2015. Mediafax a încheiat al doilea an de pandemie Covid-19 cu marjă de profit net de peste 23%, după ce în anul 2020 a mers în pierdere. Firma a avut însă o scădere cu aproape 50% a numărului mediu de angajaţi faţă de nivelul anului 2020, arată bilanţurile comparate de Economica.net.
Cristina Şomănescu - D, 21 aug. 2022, 22:32
Firma care operează agenţia de presă Mediafax a ieşit din insolvenţă după ce şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin planul de reorganizare

Mediafax SA a fost înfiinţată în anul 1995 şi operează agenţia de presă Mediafax.
La 10 iunie 2015, Mediafax SA a intrat în procedura de insolvenţă, în urma solicitării acesteia. Administratorul judiciar al firmei Mediafax SA a fost societatea KPMG Restructuring SPRL. Firma prin care funcţionează agenţia de presă Mediafax a ieşit din insolvenţă ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor asumate prin planul de reorganizare, potrivit sentinţei civile nr. 2285 din 12 mai 2022, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, obţinută de Economica.net.

“Datoriile curente către bugetul de stat au fost eșalonate potrivit deciziei nr. 15146489/02.02.2022 până în anul 2023, iar sumele datorate administratorului judiciar au fost eșalonate pe trei luni, potrivit contractului de novație nr. S122/17.03.2022. Având în vedere că au fost achitate integral creanțele înscrise la masa credală și menționate în planul de reorganizare, astfel cum a fost modificat, creanțele curente au fost eșalonate și urmează a fi achitate ulterior închiderii procedurii, (instanţa n. red.) va aproba raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar KPMG Restructuring SPRL și, în baza articolului 175 alineatul 1 din Legea nr. 85/2014, va dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului Mediafax SA, cu reinserția acestuia în circuitul economic şi continuarea activității”, se arată în sentinţa civilă nr. 2285 din 12 mai 2022, pronunţată de către Tribunalul București, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. 2135/3/2015 şi rămasă definitivă, obţinută de Economica.net.

Cei mai mari acţionari ai Mediafax SA sunt:

  • Alerria Management Company SA – cu 99,416387% din capitalul social al firmei.
  • Metrodome BV din Amsterdam – cu 0,550466% din capitalul social, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia Economica.net de portalul de specialitate Termene.

Alerria Management Company SA e controlată de Adrian Sârbu

Acţionarii societăţii Allerria Management Company sunt Adrian Sârbu cu 87% din acţiuni şi Rootland Trading Ltd din Cipru cu 13% din acţiuni, conform datelor puse la dispoziţia Economica.net de portalul Termene.

Mediafax şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin planul de reorganizare, a argumentat KPMG Restructuring în raportul final despre Mediafax.

„Mediafax SA a respectat măsurile de reorganizare judiciare asumate pentru această perioadă, conform planului de reorganizare confirmat la 30 octombrie 2020. Cheltuielile realizate din activitatea curentă și alte cheltuieli generate în perioada de reorganizare au fost achitate în perioada de raportare și au fost eșalonate la plată potrivit convențiilor de eșalonare încheiate de debitoare (Mediafax SA). Societatea debitoare și-a îndeplinit obligaţiile asumate prin planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic. Planul de reorganizare și programul de plăți aferent acestuia au fost îndeplinite în integralitate”, se arată în raportul final privind îndeplinirea obligațiilor asumate prin planul de reorganizare a firmei Mediafax SA, din martie 2022, întocmit de KPMG Restructuring, consultat de Economica.net.

Ca efect al deciziei instanţei, la 19 iulie 2022, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor firmei Mediafax a decis descărcarea administratorului special al societății – Adrian Sârbu – de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea debitoarei, creditori, titulari de drepturi de preferință și acționari, la data închiderii procedurii de insolvență împotriva firmei Mediafax SA.

Acţionarii firmei au decis, de asemenea, numirea în funcţia de administrator unic al Mediafax SA firma Smart Financial Services, având mandat pe o perioadă de 10 ani, ca urmare a închiderii procedurii de insolvenţă. Acţionarii Mediafax SA au stabilit remuneraţia administratorului la o sumă fixă lunară de 50.000 de lei plus TVA dacă e aplicabilă, conform deciziei AGEA, obţinută de Economica.net.
Firma Smart Financial Services e deţinută integral de Adrian Sârbu, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia Economica.net de către portalul Termene.

Mediafax a avut profitabilitate netă de peste 23% în al doilea an de pandemie Covid-19, dar şi o scădere cu aproape 50% a numărului mediu de angajaţi faţă de nivelul anului 2020.

Mediafax SA a încheiat anul 2021 cu cifră de afaceri netă de 6,56 milioane de lei, cu 1,69% mai mică decât cea obţinută în anul 2020. Firma care operează agenţia de presă Mediafax a avut marjă de profit net de 23,68% în anul 2021, după ce în anul 2020 a raportat pierdere netă de peste 3,7 milioane de lei. Mediafax SA a lucrat cu un număr mediu de 55 de salariaţi în cursul anului 2021, în scădere cu 54 de oameni pe statele de plată faţă de nivelul indicatorului din anul 2020, arată bilanţurile societăţii comparate de Economica.net.

Citeşte şi:

Te-ar mai putea interesa și
CONAF și Banca Națională a României au semnat un parteneriat pentru educația economico-financiară – un angajament comun pentru viitorul economic al României
CONAF și Banca Națională a României au semnat un parteneriat pentru educația economico-financiară – un angajament ...
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și Banca Națională a României (BNR) au încheiat un Acord de parteneriat prin care își asumă, într-un cadru instituțional......
Record. Șoferii au scăpat de grija RCA cumpărând direct din afara țării. Axeria Iard, cu peste 1,5 milioane de clienți,  se apropie de fotoliul de lider al pieței RCA
Record. Șoferii au scăpat de grija RCA cumpărând direct din afara țării. Axeria Iard, cu peste 1,5 milioane de clienți, ...
Un trend pe care Economica îl remarcă de mai bine de un an și jumătate este confirmat încă o dată. Axeria Iard (Franța) ...
După CE Oltenia, și Romgaz a scos la vânzare o energie în piață cu livrare anul viitor, dar nici aici nu venit nimeni să cumpere. Prețul cerut: peste 120 de euro/MWh
După CE Oltenia, și Romgaz a scos la vânzare o energie în piață cu livrare anul viitor, dar nici aici nu venit nimeni ...
Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, care este și producător de energie electrică în vechea centrală ...
Românii au renunțat la peste 9 litri de băuturi nealcoolice pe an, în medie. Scădere record la consumul de ape minerale
Românii au renunțat la peste 9 litri de băuturi nealcoolice pe an, în medie. Scădere record la consumul de ape minerale
În 2024, anul în care a fost introdusă așa-numita taxă pe zahăr, românii au băut, în medie, cu 3,9 litri mai puțin ...