Firme din Turcia și China vor construi cel mai mare parc fotovoltaic din România, deținut de o companie israeliană

INTEC Energy Solutions, companie cu sediul în Turcia, și firma chineză CHINT Solar au anunțat că vor colabora pentru a dezvolta o centrală fotovoltaică de 154 MWp, cea mai mare din România, după ce au semnat un contract de inginerie, achiziții și construcție (EPC) cu dezvoltatorul israelian de proiecte de energie regenerabilă Econergy. Anunțul apare pe site-ul INTEC Energy Solution.
Mihai Nicuţ - mar, 03 mai 2022, 22:05
Firme din Turcia și China vor construi cel mai mare parc fotovoltaic din România, deținut de o companie israeliană

Este vorba despre parcul solar Rătești din judetul Arges, în sudul Romaniei, care se intinde pe 165 de hectare si este de asteptat sa produca 124 GWh de energie electrică  anual, ceea ce va reduce emisiile de carbon cu aproximativ 160.000 de tone in fiecare an, au declarat companiile într-un comunicat de presa comun.

INTEC și CHINT vor furniza toate serviciile și lucrările necesare legate de proiectare, inginerie, achiziții, construcție și conectarea parcului la rețeaua de înaltă tensiune. Investiția depășește 100 de milioane de euro.

INTEC este un dezvoltator de soluții pentru centrale fotovoltaice. Compania este specializată în contracte EPC și servicii de operare și întreținere, angajând o forță de muncă de aproximativ 400 de oameni. INTEC operează la nivel internațional și a livrat peste 130 de proiecte, cu o capacitate totală de 1,7 GWp.

CHINT Solar este un furnizor internațional de soluții energetice smart. Fondată în 1984, compania din China produce și vinde module fotovoltaice, dezvoltă proiecte de investiții și construcție pentru centrale și rețele electrice, și soluții de stocare energie, rețea de distribuție a energiei electrice sau completare multi-energie. Potrivit comunicatului de presă, compania a instalat o capacitate fotovoltaică totală de peste 8GW la nivel mondial.

Parcul de la Rătești este, la momentul în care vorbim, cel mai mare parc fotovoltaic în construcție din România și ar trebui să fie racordat la rețea în acest an. Deținut inițial de dezvoltatorul imobiliar Portland Trut, proiectul, situat aproape de autostrada A1, a fost cumpărat de către doi dezvoltatori israelieni, Econergy și Nofar Energy. Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, ar fi intenționat să îl cumpere inițial.

Econergy este un dezvoltator de proiecte în domeniul energiei regenerabile cu sediul în Marea Britanie și activități în Spania, Italia, Polonia și România. Potrivit propriilor date, cele 19 proiecte aflate în diferite etape de dezvoltare din România cumulează o capacitate totală de 2.200 MW, unele având termen de punere în funcţiune chiar anul acesta.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...