Firmele care obţin în instanţă anularea unor amenzi de la Fisc îşi vor recupera banii

Economica.net
15 05. 2015
eugen_teodorovici_37433800_07774900

„Este o referire la acea prevedere (…) care nu dădea dreptul unui agent economic, în cazul în care obţine în instanţă câştig de cauză, să-şi recupereze banii. Ceea ce, într-adevăr nu se poate accepta. Este o chestiune care şi fără acţiunea Avocatului Poporului s-ar fi modificat săptămâna viitoare în Parlament”, a explicat ministrul Finanţelor Publice.

Potrivit acestuia, şi cei care au deja decizii definitive în instanţă de anulare a amenzilor îşi vor primi banii înapoi.

„Categoric, ce spune instanţa este lege şi aplicăm. Şi omul îşi primeşte înapoi sumele pe care instanţa a decis că le are de recuperat”, a spus Teodorovici.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015, care prevede, între altele, taxarea bacşişului şi nereturnarea sumelor de bani constituite drept amendă, chiar şi în cazul unei hotărâri judecătoreşti favorabile.

„În opinia Avocatului Poporului, actul normativ vizat este neconstituţional în ansamblul său, întrucât afectează drepturi şi libertăţi constituţionale, în speţă accesul liber la justiţie, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine repararea pagubei, condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi precum şi libertatea economică ale persoanelor vizate de ipoteza normei legale criticate”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului remis, vineri, AGERPRES.

Potrivit documentului citat, OUG nr. 8/2015 încalcă principiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat şi independenţa judecătorilor prin faptul că hotărârea judecătorească de anulare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei nu are nicio finalitate cu caracter reparatoriu pentru persoana vătămată în patrimoniul său, întrucât amenda şi suma de bani achitată nu se restituie, aşa cum reiese din textul legal criticat.

În opinia Avocatului Poporului, măsura reglementată prin prevederile legale criticate este de natură a crea premisele unor abuzuri din partea organelor de control, care, cunoscând faptul că soluţia de anulare a procesului-verbal de contravenţie pronunţată de instanţa de judecată nu are nici un efect asupra amenzii achitate, pot încheia procese-verbale în afara condiţiilor impuse de cadrul legal.

„Prin actul normativ criticat mai sunt încălcate principiul proporţionalităţii, libertatea economică şi obligaţia statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea factorilor de producţie. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 nu conţine numai simple norme de procedură care să vizeze competenţa instanţelor judecătoreşti, ci şi norme care produc efecte de ordin patrimonial, care pot avea consecinţe negative iremediabile pentru activitatea economică a persoanelor vizate de ipoteza normei legale”, se mai arată în comunicat.