Firmele cu datorii la stat vor fi scutite de penalităţile de întârziere dacă plătesc principalul până în martie 2016

Companiile care înregistrează la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalităţile de întârziere aferente dacă achită până la 31 martie obligaţiile principale de plată, iar până la 30 iunie dobânzile aferente, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de Finanţe.
Economica.net - vin, 02 oct. 2015, 11:28
Firmele cu datorii la stat vor fi scutite de penalităţile de întârziere dacă plătesc principalul până în martie 2016

Astfel, penalităţile de întârziere aplicate pentru datoriile înregistrate vor fi anulate dacă firmele îndeplinesc o serie de condiţii, printre care stingerea, până la termenul de plată prevăzut de Codul de procedură fiscală, a eventualelor dobânzi calculate până la data achitării obligaţiilor de plată principale, scrie MEDIAFAX.

De asemenea, trebuie să achite datoriile principale curente, până la data depunerii cererii de anulare a penalităţilor de întârziere, cu termene de plată cuprinse între 1 octombrie şi 31 martie 2016.

Firmele cu datorii vor depune toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data înregistrării cererii de anulare a penalităţilor de întârziere, al cărei termen maxim este 30 iunie 2016.

În prezent, statul percepe dobânzi de 0,03% şi penalităţi de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

Prin proiectul de act normativ Guvernul intenţionează să anuleze şi penalităţile de întârziere datorate şi neachitate la 30 septembrie 2015, aferente obligaţiilor de plată principale cu termene de plată anterioare acestei date şi stinse până atunci, cu condiţiile ca până la 31 martie firmele să stingă dobânzile aferente respectivelor obligaţii de plată principale şi să depună cererea de anulare a penalităţilor de întârziere până la 30 iunie 2016.

„De subliniat că în sintagma «datorate şi nestinse» se includ şi penalităţile de întârziere ce nu sunt stabilite la 30 septembrie 2015, dar se vor stabili ulterior acestei date, prin decizie emisă de organul fiscal”, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului.

În prezent, contribuabilii datorează pentru plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat sau bugetelor locale dobânzi şi penalităţi de întârziere ori majorări de întârziere, după caz. Penalităţile de întârziere sunt calculate ca procent din obligaţia principală în funcţie de întârzierea la plata acestora faţă de scadenţă.

Guvernul propune astfel instituirea unei „măsuri conjuncturale” de acordare a unei facilităţi fiscale prin care urmăreşte stimularea achitării voluntare de către contribuabili a obligaţiilor de plată restante la buget, maximizarea încasărilor bugetare, stimularea mediului economic şi diminuarea arieratelor bugetare.

„În scopul prevenirii acumulării de noi datorii la bugetul general consolidat şi pentru a minimiza efectele hazardului moral în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor de plată de către contribuabilii susceptibili de a beneficia de măsurile propuse prin prezentul act normativ, considerăm că elementele mai sus menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, fapt pentru care se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă”, argumentează Executivul.

Contribuabilii cărora le-au fost instituite popriri asiguratorii sau executorii, la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, au posibilitatea de a efectua plăţi din sumele indisponibilizate ca efect al popririi, măsura aplicându-se temporar, pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanţei şi 30 iunie 2016. Totodată, măsura se va aplica şi pentru popririle înfiinţate ulterior intrării în vigoare a actului normativ, dar până la 30 iunie, scrie MEDIAFAX.

Facilitatea fiscală nu se aplică pentru cei care au datorii bugetare provenite din obligaţiile de plată rezultate din redevenîe, chirii sau dividende, cu excepţia redevenţelor miniere, a celor petroliere şi a redevenţelor rezultate din contracte de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului.

Companiile aflate în insolvenţă nu vor beneficia de anularea penalităţilor de întârziere la plata datoriilor, „întrucât aceşti contribuabili se află sub un regim special în ceea ce priveşte modul de îndeplinire a obligaţiilor de plată”.

Pentru autorităţile locale facilitatea se acordă în condiţiile în care consiliul local emite o hotărâre în acest sens, caz în care se va anula jumătate din majorările de întârziere ce reprezintă componenta de penalitate de întârziere.

Penalităţile de întârziere pentru datoriile cu termene de plată până la 30 septembrie, care au fost stabilite prin decizie de impunere în urma unei inspecţii fiscale începută înainte de intrarea în vigoare a actului normativ se anulează dacă toate diferenţele de obligaţii de plată principale şi dobânzile aferente acestora sunt stinse până la termenele prevăzute în Codul de procedură fiscală.

În acest caz, cererea de anulare a penalităţilor de întârziere se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere, sub sancţiunea decăderii.

În situaţia inspecţiilor fiscale care încep după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, Fiscul va lua în considerare declaraţiile rectificative depuse de contribuabili în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei.

Procedura de aplicare a ordonanţei de urgenţă se va aproba în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, prin ordin al preşedintelui ANAF, în cazul creanţelor administrate de către organul fiscal central sau prin ordin al conducătorului instituţiei sau autorităţii publice, în cazul obligaţiilor de plată individualizate în titluri executorii transmise spre recuperare organului fiscal central.

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...