Firmele obişnuite să conteste licitaţii vor fi prezentate public

Economica.net
04 10. 2012
usat-2012-auction1_87872700

Cota din garanţia de participare este calculată în funcţie de valoarea estimată a contractului.

Garanţia de participare va fi returnată integral doar dacă respectiva contestaţie este retrasă pentru că autoritatea contractantă a remediat problemele reclamate.

Procedura va fi reglementată de Guvern printr-o nouă modificare a legislaţiei achiziţiilor publice.

Una dintre măsurile avute în vedere de Executiv este ca, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) să publice pe pagina proprie de Internet numele firmelor care, în cursul anului precedent, au depus contestații și le-au retras fără ca autoritatea contractantă să adopte măsuri de remediere. Tot pe pagina de Internet vor fi indicate şi firmele care au avut mai mult de zece contestații respinse.

„Una dintre problemele sesizate în procedurile de achiziţie publică este generată de «contestatarii de meserie», care depun reclamaţii nejustificate la CNSC pentru a întârzia şi bloca anumite licitaţii, contestaţii care evident că sunt respinse de fiecare dată. Pe lângă reţinerea unei sume din garanţia de participare, va fi publicată şi «o listă a ruşinii» în care firmele care şi-au făcut un obicei din a bloca licitaţiile să fie clar identificate”, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

În cazul în care contestaţia este admisă în parte de către CNSC, statul va reţine jumătate din cota garanției de participare.

De asemenea, în situația în care garanţia de participare constituită de o întreprindere mică sau mijlocie nu acoperă suma minimă impusă, statul va reţine întreaga garanţie de participare.

Blocarea licitaţiilor prin contestaţii a fost invocată şi de fostul Guvern, care reclama că anumite firme au devenit „un fel de piraţi ai licitaţiilor” şi sunt specializate în contestaţii, având departamente de formulare a contestaţiilor mai mari decât cele de proiectare.

Guvernul susţinea că astfel de firme hărţuiesc autoritatea contractantă şi avertiza că va publica „un tablou al ruşinii” cu aceste firme specializate în contestarea licitaţiilor, astfel încât „să le treacă pofta” de a mai bloca procedurile de achiziţii publice.

Statul va include în contractul de achiziţii publice şi persoana care susţine că sprijină ofertantul

Firmele care depun oferte de servicii la achiziţii publice şi susţin că beneficiază de sprijinul financiar al unei alte persoane trebuie să prezinte angajamentul ferm al acestei terţe persoane, care va fi nominalizată obligatoriu în contractul ce va fi încheiat cu statul pentru executarea lucrării.

Noua regulă va fi introdusă de Guvern, prin modificarea legislaţiei achiziţiilor publice.

„În cazul în care ofertantul/candidatul îşi demonstrează situaţia economică şi financiară invocând şi susţinerea acordată de către o altă persoană, atunci acesta are obligaţia de a dovedi susţinerea de care beneficiază, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, încheiat în formă autentică, prin care aceasta confirmă faptul că va pune la dispoziţia ofertantului/candidatului resursele financiare invocate, terţa persoană fiind nominalizată în contract”, se arată într-un proiect de ordonanţă care modifică regulile aplicate în prezent la achiziţiile publice.

Nominalizarea terţei persoane în contract va fi obligatorie şi în cazul în care ofertantul îşi demonstrează capacitatea tehnică şi profesională invocând susţinerea acesteia.