Românii se pregatesc pentru dezastru: Firmele pun deja în contracte dispariţia euro

Companiile din România se pregătesc pentru posibilitatea dispariţiei euro şi îşi adaptează contractele.
Mihai Banita - mie, 30 mai 2012, 11:17
Românii se pregatesc pentru dezastru: Firmele pun deja în contracte dispariţia euro

Dispariţia monedei euro nu mai este considerat un scenariu fantezist. După problemele Greciei, Portugaliei, Irlandei, Spaniei sau Italiei, analiştii şi economiştii iau în calcul cel puţin micşorarea zonei euro de la componenţa actuală, dacă nu dispariţia cu totul a monedei.

Firmele din România îşi iau şi ele precauţii pentru o asemenea situaţie şi intorduc clauze contractuale prin care se stipulează modul în care se vor reevalua contractele semnate acum în euro.

„Companiile introduc clauze contractuale în care spun aşa: dacă moneda euro dispare, sumele se vor converti în dolari americani, dolari australieni, franci elveţieni sau chiar mărci germane”, spune Petre Dinu, partener la casa de avocatură Cunescu, Balaciu şi Asociaţii, membră a firmei independente de consultanţă şi audit Nexia România. Acesta precizează că deşi marca germană nu mai există, reevaluarea contractelor în această monedă este posibilă în momentul în care Germania se va întoarce la marcă, asta, desigur, dacă euro dispare.

Dinu spune că piaţa de consultanţă din România şi nu numai ar creşte puternic dacă Grecia ar ieşi din zona euro, pentru că multe firme vor avea nevoie de servicii specializate pentru evaluarea impactul asupra afacerilor.

Luminiţa Ristea, managing partner Nexia, spune că piaţa de consultanţă din Grecia a crescut pe măsură ce ţara s-a afundat în probleme. „Am discutat cu colegii din Grecia şi aveau foarte mult de lucru, nevoia de consultanţă e foarte mare, făceau angajări(…) Singura problemă e că banii vin cu întârziere de la clienţi, cel puţin şase luni”.

O cercetare de piaţă a KPMG, recent desfăşurată, arată că doar 30% din firmele din Europa şi-au luat măsuri împotriva riscurilor care generate de o eventuală rupere a zonei euro, dar că majoritatea au revizuit termenii contractuali şi au analizat poziţiile de lichiditate.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, a avut loc la ora 20:37, la o adâncime de 84,5 kilometri, potrivit......
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Companiile mari din retail devin mai selective în alocarea bugetelor pentru eCommerce, iar investițiile se mută de la ...