First Bank a înregistrat un profit net de 57 de milioane de lei în 2021

First Bank raportează că a înregistrat un profit de 57,1 milioane de lei pentru anul 2021, o creștere semnificativă față de anul precedent.
Ion Dobreanu - mie, 11 mai 2022, 16:26
First Bank a înregistrat un profit net de 57 de milioane de lei în 2021

Veniturile operaționale nete ale băncii au crescut cu 7% față de 2020, atingând valoarea de 354 de milioane de lei. La sfârșitul anului 2021, activele totale ale băncii depășeau 6,9 miliarde de lei, în timp ce capitalul propriu a ajuns la aproape 800 de milioane de lei, iar sursele atrase de la client se ridică la 5,2 miliarde de lei. Rata totală de adecvare a capitalului a ajuns la 23,14%, iar rata lichidității a fost cu mult peste 200%.

Valoarea creditelor acordate a înregistrat o evoluție semnificativă pe toate segmentele de clienți, First Bank ajungând la un portofoliu de credite de 4,1 miliarde de lei, în creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului precedent. Un ritm mai susținut este remarcat în special în zona de creditare pentru IMM-uri, unde s-a înregistrat o creștere de 16% față de anul 2020, influențată pozitiv de aderarea First Bank la programele de sprijin guvernamentale.

De asemenea, First Bank s-a alăturat programului IMM Invest în al doilea an de dezvoltare, cu fonduri de 329,29 de milioane de lei alocate pentru 2021, în creștere cu 46,39% față de 2020.

Raportul cost-venituri s-a îmbunătățit și a atins 79% în 2021, comparativ cu 93% în 2020, datorită eficienței operaționale sporite ca urmare a investițiilor în digitalizare și automatizare a proceselor. Rentabilitatea operațională ridicată permite băncii să investească în proiecte și campanii cu valoare adăugată care vizează îmbunătățirea experienței clienților și creșterea portofoliului de credite.

”Rezultatele financiare din 2021 reflectă o performanță financiară importantă, iar prin măsurile pe care le-am adoptat, am atins un nivel puternic de capitalizare și lichiditate. Continuăm să rămânem aproape de clienții noștri, oferind soluții financiare personalizate și eficiente, cu un grad ridicat de digitalizare, dar păstrând mereu componenta umană”, a declarat Henk Paardekooper (foto), CEO al First Bank.

În ultimii trei ani, First Bank a desfășurat procese ample de transformare, susținute de investiții în tehnologie, produse, procese și oameni de aproape 100 de milioane de lei. Banca are ca obiectiv oferirea de produse și servicii de top ce permit efectuarea de operațiuni bancare într-un mod simplu și eficient, garantând clienților o experiență de utilizare modernă și adaptată nevoilor lor.

Despre First Bank

First Bank oferă o gamă largă de produse și servicii financiare clienților persoane fizice, persoane juridice și întreprinderi mici și mijlocii. First Bank are sediul la București și operează prin intermediul a 40 de sucursale, având peste 110.000 de clienți activi.

Te-ar mai putea interesa și
Buluc de turiști la înflorirea cireşilor din Ţara soarelui-răsare. Japonia a avut un număr record de turişti străini în martie
Buluc de turiști la înflorirea cireşilor din Ţara soarelui-răsare. Japonia a avut un număr record de turişti străini ...
În plin sezon al cireşilor înfloriţi, Japonia a atras un număr record de vizitatori străini în luna martie, conform cifrelor publicate miercuri, în pofida unei scăderi a numărului de......
VIDEO Primul tren nou de la Alstom operat de un privat a plecat astăzi în prima cursă cu călători pe ruta București – Brașov
VIDEO Primul tren nou de la Alstom operat de un privat a plecat astăzi în prima cursă cu călători pe ruta București ...
Pas important spre o piață concurențială a contractelor de servicii publice atribuite prin licitații, anunță miercuri ...
Cel mai nou aeroport din România intră în reparaţii – Aeroportul Internaţional Braşov- Ghimbav contractează servicii de reparare şi întreţinere. Câte milioane de euro costă
Cel mai nou aeroport din România intră în reparaţii – Aeroportul Internaţional Braşov- Ghimbav contractează ...
Aeroportul Internaţional Braşov - Ghimbav organizează licitaţie pentru servicii de reparare şi întreţinere, un contract-cadru ...
Serbia negociază contracte mari de furnizare de gaze cu azerii de la SOCAR și ridică împreună o centrală electrică de 500 MW, aproape de România
Serbia negociază contracte mari de furnizare de gaze cu azerii de la SOCAR și ridică împreună o centrală electrică ...
Serbia și Azerbaidjan discută posibilitatea furnizării a până la 0,9 miliarde de metri cubi de gaz azer pe an către ...