Fitch a înrăutăţit perspectiva atribuită ratingului suveran al Chinei

Agenţia de evaluare financiară Fitch a înrăutăţit marţi perspectiva atribuită ratingului suveran al Chinei la negativă, citând riscurile la adresa finanţelor publice, în contextul incertitudinilor cu care se confruntă economia ţării, transmit Xinhua şi Reuters.
AGERPRES - mie, 10 apr. 2024, 08:57
Fitch a înrăutăţit perspectiva atribuită ratingului suveran al Chinei

Fitch se aşteaptă ca deficitul guvernamental general să crească la 7,1% din PIB în 2024, de la 5,8% din PIB în 2023, cel mai ridicat nivel din 2020, când restricţiile adoptate de Beijing pentru stoparea pandemiei au afectat puternic a doua economie mondială.

În timp ce a înrăutăţit perspectiva, ceea ce indică o posibilă revizuire în scădere a ratingului pe termen mediu, agenţia de evaluare financiară a menţinut ratingul pe termen lung al Chinei la „A plus”.

Fitch estimează o încetinire a avansului PIB-ului Chinei la 4,5% în 2024, de la 5,2% în 2023, spre deosebire de Fondul Monetar Internaţional care a revizuit în creştere prognoza privind economia chineză

„Revizuirea perspectivei ratingului suveran al Chinei reflectă sporirea riscurilor la adresa perspectivei finanţelor publice deoarece ţara se confruntă cu mai multe incertitudini privind perspectivele economice, pe fondul tranziţiei spre un model de creştere mai sustenabil”, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.

Miercuri, Ministerul de Finanţe al Chinei a anunţat că regretă revizuirea în scădere a perspectivei ratingului ţării.

Sistemul de evaluare al Fitch nu a reuşit să reflecte eficient efectele pozitive ale politicii fiscale de stimulare a creşterii economice şi de stabilizare a gradului macro de îndatorare într-un mod orientat spre viitor, se arată în comunicatul Ministerului de Finanţe al Chinei.

Te-ar mai putea interesa și
Justiţia din Belgia alertează privind incidentele înarmate la Bruxelles: „Oricine poate fi împuşcat”
Justiţia din Belgia alertează privind incidentele înarmate la Bruxelles: „Oricine poate fi împuşcat”
rocurorul din Bruxelles a tras un semnal de alarmă vineri privind o nouă serie de incidente armate legate de traficul de droguri în capitala belgiană şi a lansat un apel la întărirea poliţiei......
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
O dronă turcească a pătruns în spaţiul aerian al Greciei şi a survolat aeroportul din Alexandroupolis, necesitând ...
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori Bucureşti - Sistem Multilateral de Tranzacţionare şi înregistrarea pieţei de ...
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluţionate de procurorii din ţară în luna iulie, fiind dispuse soluţii de trimitere ...