Fitch confirmă ratingul băncilor olandeze dar modifică perspectiva la „negativă”

Economica.net
06 02. 2013
fitchratings_51519200

Fitch precizează că acţiunea vine după revizuirea perspectivei pentru ratingul de ţară al Olandei la „negativă” de la „stabilă”. Agenţia de evaluare subliniază că ratingurile ING Bank, ABN AMRO şi BNG se bazează pe estimările privind sprijinul statului iar revizuirea perspectivelor lor reflectă acţiunile adoptate faţă de ratingul suveran al Olandei.

„Fitch consideră că disponibilitatea statului olandez de a sprijini băncile domestice de importanţă sistemică va rămâne puternică pentru moment, având în vedere criza din zona euro şi turbulenţele de pe pieţele financiare. Cu toate acestea, există o intenţie politică clară în UE de a reduce sprijinul statului pentru băncile de importanţă sistemică. Aceasta va determina Fitch să ia în calcul un sprijin de stat mai mic la stabilirea ratingurilor. Între timp însă, băncile îşi îmbunătăţesc soliditatea financiară astfel că retragerea sprijinului de stat nu se va traduce neapărat în ratinguri mai mici”, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare.

De acţiunea de astăzi au fost afectate şi subsidiarele ING Belgium şi ING Bank Slaski, subsidiara din Polonia a ING, ale căror perspective a fost revizuită la ‘negativă’ de la ‘stabilă’ având în vedere importanţa celor două subsidiare pentru ING.

Olanda este una dintre puţinele economii din zona euro (alături de Germania, Finlanda şi Luxemburg) care beneficiază în continuare de un rating de top AAA din partea tuturor celor trei mari agenţii de rating. Perspectiva asociată este una „negativă”, ceea ce înseamnă că o retrogradare este posibilă.