Fitch menține ratingul Romgaz la „BBB-”, cu perspectivă negativă

21 10. 2026
romgaz-angajati

Agenția precizează că perspectiva negativă reflectă perspectiva asociată ratingului suveran al României. Ratingul „BBB-” al Romgaz beneficiază de o ajustare în sensul creșterii cu o treaptă față de profilul său de creditare individual (Stand-alone Credit Profile – SCP) de „bb+”, datorită sprijinului din partea statului, conform criteriilor noastre de rating pentru entitățile legate de stat (Government-Related Entities – GRE).

Profilul de creditare individual (SCP) reflectă poziția dominantă a Romgaz pe piața gazelor naturale din România, potențialul de creștere a producției (segmentul upstream) prin dezvoltarea proiectului Neptun Deep, precum și o politică financiară prudentă. Printre factorii principali care limitează ratingul se numără scara modestă a producției, lipsa diversificării geografice, activele de gaze naturale învechite și volumul ridicat al cheltuielilor de capital (capex), se menționează în anunțul publicat de Fitch.

Factori principali care influențează ratingul

Progrese semnificative în proiectul Neptun Deep: În 2026, proiectul Neptun Deep a atins etape esențiale: platforma de producție Neptun Alpha a fost instalată în Marea Neagră în iulie 2026, conducta de export de 160 km către Tuzla este finalizată, iar șapte din cele 10 sonde de dezvoltare au fost forate. Romgaz și OMV Petrom urmează să finalizeze restul sondelor din zăcământul Domino, să instaleze infrastructura submarină și sistemele de control (umbilicals), să finalizeze stația de măsurare de la Tuzla, precum și să efectueze testele și punerea în funcțiune. Extracția primelor cantități de gaze este preconizată în continuare pentru anul 2027, cu o producție la nivel de platou de aproximativ 8 miliarde de metri cubi pe an. Progresele constante în dezvoltarea proiectului sunt un aspect pozitiv pentru profilul de creditare al Romgaz.

Proiect cu impact transformator: Fitch consideră Neptun Deep un proiect cu impact transformator pentru Romgaz. Acest lucru va permite companiei să își majoreze producția de gaze naturale la aproximativ 160 de mii de barili echivalent petrol pe zi (mboe/zi) până în 2025, de la 86 mboe/zi, stopând astfel tendința de stagnare sau declin a producției din zăcămintele mature existente. De asemenea, proiectul va asigura independența energetică a României și va poziționa țara drept cel mai mare producător de gaze naturale din resurse interne din cadrul UE. Agenția susține că riscul de execuție este gestionabil, având în vedere experiența partenerului în dezvoltarea proiectelor din sectorul de petrol și gaze.

Grad de îndatorare echilibrat în ciuda cheltuielilor ridicate: Din punct de vedere istoric, Romgaz a operat menținând o poziție de numerar net pozitivă. Fitch recunoaște că în ciuda așteptărilor sale privind o creștere a gradului de îndatorare în perioada caracterizată prin investiții de capital (CAPEX) intense, o combinație de rezultate mai bune, susținute de prețuri favorabile la petrol și gaze, și dividende mai mici decât cele preconizate a dus, per ansamblu, la un grad de îndatorare mai redus în cele mai recente prognoze ale agenție. Fitch prognozează că Romgaz va menține raportul dintre datoria netă și EBITDA sub 1,0x în perioada 2026-2029; totodată, politica financiară a companiei vizează menținerea acestui indicator sub 2,0x pe parcursul ciclurilor economice, fapt ce susține evaluarea sa de tip SCP (profilul de credit de sine stătător).

Proces decizional și supraveghere „foarte solide”: Guvernul României exercită un control semnificativ asupra procesului decizional al Romgaz în ceea ce privește activitățile operaționale, performanța financiară, structura de finanțare și planurile de investiții. Această influență este evidențiată de deținerea de către stat a unei participații de 70%. Supravegherea este riguroasă, Romgaz având obligația de a prezenta frecvent rapoarte periodice privind indicatorii operaționali și financiari cheie.

Menținerea rolului în politica guvernamentală: Fitch evaluează drept „solidă” menținerea rolului companiei în politica guvernamentală, având în vedere rolul esențial al Romgaz în asigurarea autosuficienței și securității energetice a României. Producția de gaze naturale a Romgaz, deținerea rețelei de depozitare a gazelor din România și activitatea de generare a energiei electrice sunt vitale pentru economia națională. Un eventual default (incapacitate de plată) al Romgaz ar perturba continuitatea furnizării unui serviciu public esențial. Mai mult, implicarea Romgaz în proiecte strategice, precum Neptun Deep, subliniază și mai mult importanța companiei pentru sectorul energetic național.

Abordarea „Bottom-up Plus One”: Fitch consideră că precedentele privind sprijinul acordat și riscul de contagiune nu sunt „suficient de solide”. Prin urmare, agenția acordă companiei Romgaz un scor de 22,5 pentru sprijin, dintr-un maxim de 60. Acest lucru, coroborat cu profilul de credit individual (SCP) de „bb+”, conduce la o abordare de evaluare de tip „bottom-up” (de jos în sus), cu o ajustare în plus de o treaptă, rezultând ratingul „BBB-”, care este egalat cu ratingul suveran. Aceasta înseamnă că o retrogradare a ratingului suveran al României s-ar reflecta în ratingul pe termen lung al emitentului (IDR) atribuit Romgaz.

Creșterea plăților de dividende: Întreprinderile de stat din România au fost, istoric vorbind, obligate să distribuie cel puțin 50% din profitul net sub formă de dividende. Pentru profitul net aferent perioadei 2023-2025, Romgaz a fost autorizată de guvern să aloce doar 20% din profit pentru plata dividendelor în anul următor, având în vedere volumul mare de cheltuieli de capital (capex). Prelungirea perioadei cu plăți mai mici de dividende pe durata dezvoltării proiectului Neptun Deep a reprezentat un element favorabil față de prognozele anterioare ale agenției, întrucât Fitch a presupus în trecut că Romgaz va plăti dividende mai mari în 2025. Cu toate acestea, agenția se așteaptă ca Romgaz să revină la distribuțiile sale standard, mai ridicate, începând cu anul 2027, odată ce proiectul Neptun Deep va deveni operațional.

Prețuri reglementate la gaze: Guvernul României a implementat reglementări pentru a proteja consumatorii de pe piața de furnizare a gazelor, ca răspuns la războiul dintre Rusia și Ucraina. O parte majoritară a vânzărilor de gaze ale Romgaz se realizează la prețuri reglementate, stabilite la 120 de lei pe megawat-oră (MWh) pentru perioada aprilie 2024 – martie 2026. Începând cu luna aprilie 2026, prețul plafonat a fost redus la 110 RON/MWh. Vânzările la aceste prețuri reglementate sunt scutite de impozitele pe veniturile excepționale („windfall taxes”), iar redevențele sunt calculate pe baza prețurilor plafonate. Reglementarea actuală este în vigoare până la sfârșitul lunii martie 2027.

Centrală electrică cu ciclu combinat (CCGT) în construcție: După întârzieri considerabile, Romgaz înregistrează progrese în construcția centralei electrice cu ciclu combinat (CCGT) de la Iernut, a cărei punere în funcțiune este estimată pentru primul trimestru al anului 2027. Romgaz va beneficia de pe urma vânzărilor de energie electrică pe piața de echilibrare, un segment a cărui importanță Fitch preconinează că va crește pe măsură ce producția de energie din surse regenerabile se extinde, aducând cu sine o volatilitate inerentă a volumelor produse.

Contribuția vânzărilor de energie electrică la EBITDA, începând din 2027, va îmbunătăți diversificarea activității companiei, deși segmentul „upstream” (explorare și producție) va rămâne principala sursă de flux de numerar.