Fitch retrogradează Engie la „A minus”, perspectiva atribuită fiind stabilă

Fitch Ratings a revizuit în scădere, cu o treaptă, ratingul pe termen lung al companiei franceze Engie SA, de la "A" la "A minus", şi ratingul datoriei subordonate, de la "BBB plus" la "BBB", se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, citat de Agerpres.
AGERPRES - J, 25 mart. 2021, 09:59
Fitch retrogradează Engie la

De asemenea, perspectiva atribuită ratingului pe termen lung este stabilă iar calificativul pe termen scurt a fost confirmat la „F1”.

Retrogradarea reflectă anunţul Engie conform căruia este puţin probabilă prelungirea duratei de exploatare a celor două reactoare nucleare de generaţia a doua din Belgia din 2025 în 2045, din cauza constrângerilor tehnice şi de reglementare.

În 2020, Engie a anunţat că pe termen mediu se va concentra pe creşterea capacităţii de energie regenerabilă, în timp ce creşterea numărului de proiecte de energie regenerabilă va afecta bilanţul. De asemenea, Engie a accelerat creşterea activelor de infrastructură descentralizată, iar în opinia Fitch aceste zone de investiţii sunt pozitive pentru ratingul companiei.

Peste 90% din investiţiile din 2021 vor fi alocate energiei regenerabile, reţelelor şi soluţiilor pentru clienţi.

Tot în 2020, Engie a anunţat majorarea programului de vânzare de active, la patru miliarde de euro, pentru a finanţa creşterea activelor în domeniul energiei regenerabile şi infrastructurii. De exemplu, în octombrie Engie a vândut o participaţie de 29,9% în SUEZ S.A. către Veolia Environnement, pentru 3,4 miliarde de euro.

Perspectiva stabilă atribuită ratingului pe termen al Engie reflectă aşteptate îmbunătăţire a performanţei financiare în 2021, presupunând că va exista o relaxare graduală a restricţiilor anul acesta, apreciază Fitch.

Grupul Engie este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, energie electrică şi servicii energetice. Compania are un portofoliu de 1,9 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 20.000 km şi are 4.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara Bucureștiului, la Cluj, într-o clădire cunoscută drept Palatul Mikes,......
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim despre o naționalizare ca în 1948. În piața de energie nu se mai respectă nicio regulă. De ce se mai încheie contracte, dacă nu se respectă?”
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim ...
Viorel Tudose, patron al furnizorului Getica, cel care a solicitat intrarea în insolvență ca urmare a faptului că nu ...
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, ...
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...