Fiul guvernatorului regiunii ruse Krasnoarsk a fost arestat în Italia, la cererea autorităților americane

Rusia a confirmat joi arestarea în Italia a lui Artiom Us, fiul guvernatorului regiunii Krasnoarsk din Siberia, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 20 oct. 2022, 17:09
Fiul guvernatorului regiunii ruse Krasnoarsk a fost arestat în Italia, la cererea autorităților americane

Ambasada rusă la Roma a precizat că Us a fost reţinut luni, pe aeroportul Malpensa din Milano, la cererea Statelor Unite.

Suspectul este implicat în vânzarea ilegală de tehnologii americane către Rusia, într-un dosar în care justiţia din SUA a inculpat la sfârşitul săptămânii trecute circa zece persoane. Washingtonul susţine că unele din tehnologiile respective au fost utilizate în luptele din Ucraina.

Conform acuzării, Us împreună cu alţi patru cetăţeni ruşi şi doi brokeri venezueleni din domeniul petrolier au cumpărat din Statele Unite componente electronice pentru avioane, radare şi rachete, pe care le-a revândut unor firme ruseşti producătoare de armament, încălcând astfel sancţiunile în vigoare împotriva Rusiei.

Reţeaua a folosit, se pare, aceeaşi firmă paravan pentru a transfera milioane de barili de petrol din Venezuela către Rusia şi China.

Un alt suspect în acelaşi dosar, Iuri Urehov, a fost arestat tot luni în Germania, conform Departamentului Justiţiei de la Washington, care a cerut extrădarea lui în SUA.

Guvernatorul din Krasnoiarsk, Aleksandr Us, a susţinut pe Telegram că „este evident caracterul politic al acestor acuzaţii”.

Arestările au avut loc în timp ce Moscova şi Washingtonul negociază schimbul unor deţinuţi, printre care baschetbalista americană Brittney Griner, condamnată în Rusia la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...