Fiul lui Sorin Ovidiu Bălan, reţinut pentru evaziune fiscală de un milion de dolari

Economica.net
30 07. 2013
evaziune_fiscala_23301900_74019800

Potrivit anchetatorilor, Alexandru Ion Bălan şi contabila societăţii au fost reţinuţi, în timp ce mama acestuia, Eufrosina Bălan, asociat cu el în firma de pază ASG Security Logistic, nu a primit ordonanţă.

Cei trei urmează să fie prezentaţi, miercuri, Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.

Ancheta pe numele lui Alexandru Ion Bălan, care adminstrează firma de pază ASG Security Logistic, a fost declanşată în 5 iunie 2013, când poliţiştii şi procurorii au făcut cinci percheziţii domiciliare, într-un dosar de evaziune fiscală.

Potrivit unui comunicat remis la 5 iunie de Poliţia Capitalei, anchetatorii au stabilit că „în perioada 2009-2012, administratorul firmei de pază a înregistrat în contabilitatea societăţii şi a declarat organelor fiscale cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, diminuând astfel baza impozabilă şi sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale”. Administratorul firmei de pază ar fi produs astfel un prejudiciu bugetului de stat estimat la peste trei milioane de lei (aproximativ un milion de dolari), potrivit Poliţiei.

Pe site-ul ASG Security scrie că Sorin Ovidiu Bălan garantează pentru ASG, acesta conducând Departamentul de Investigaţii al firmei.

Contractele recente ale firmei sunt cu Regia Autonomă Monitorul Oficial, pentru paza unui obiectiv, cu patru agenţi, pe o perioadă de un an, cu Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, pentru paza a două obiective, cu 32 de agenţi, pe o perioadă de un an, şi pentru paza în Parcul Tineretului – zona Palatul Copiilor, cu 12 agenţi, tot pentru un an, potrivit site-ului ASG Security.

Firma a încheiat contracte de pază şi cu „numeroase unităţi de învăţământ”, cu Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, Aeroclubul României, SISE Electrica Muntenia Nord, ziarul Gardianul, Intact Advertising (Antena 1 TV), lanţuri de magazine şi hoteluri, conform site-ului citat.