Flip.ro a plătit peste 18,6 milioane de euro clienților care și-au vândut telefoanele pe site, din 2020

Tot mai mulți români își îndreaptă atenția către telefoanele recondiționate. Flip, companie care recondiționează telefoanele pe care le reintroduc pe piață, anunță că numărul de persoane care și-au vândut telefoanele pe platformă în 2022 s-a dublat față de anul 2021, și este de zece ori mai mare ca în 2020.
Lidia Neagu - mie, 25 ian. 2023, 13:00
Flip.ro a plătit peste 18,6 milioane de euro clienților care și-au vândut telefoanele pe site, din 2020

Din 2020 și până în prezent, Flip a plătit peste 17,5 milioane de euro românilor care și-au vândut telefoanele pe site, și peste 18,6 milioane de euro în total, pentru cele trei piețe în care sunt activi, respectiv România, Ungaria și Bulgaria.

Conform datelor Flip, 53,5% dintre români păstrează telefoanele vechi pentru orice eventualitate, în cazul în care cel pe care îl utilizează în prezent este în service sau trebuie înlocuit. 10,2% uită de ele, sau le pun deoparte pentru a le vinde mai târziu. 22,9% dintre ei nu ajung să le vândă pentru că simt că este un proces fie prea complicat, fie unul care le ocupă prea mult timp. 

„Telefoanele păstrate în sertare se devalorizează în timp și pot deveni e-waste, în loc să devină o resursă financiară. Aici intervenim noi – telefoanele care ajung la Flip sunt verificate în service-ul nostru în peste 30 de puncte de control, atât hardware cât și software, ceea ce asigură o ofertă corectă. Procesul de vânzare al unui telefon pe Flip este unul simplu cu doar 3 pași, sigur și rapid. În plus, orice contribuție la economia circulară prin vânzarea unui telefon ce urmează să fie recondiționat este o contribuție la protejarea mediului înconjurător și la maximizarea resurselor pe care le avem deja la dispoziție”, spune Alex Burghelia, co-fondator Flip. 

Dintre telefoanele vândute pe Flip, cele mai multe sunt modele de iPhone, urmate de modele ale producătorului Samsung. Pe platformă sunt vândute și modele de la Huawei sau Xiaomi. Până acum, 205.000 clienți au folosit serviciile companiei, fie pentru a-și achiziționa un telefon recondiționat sau pentru a-și vinde telefonul.

Conform datelor Flip, aproape două treimi – 63,6% – dintre cei care își vând telefonul pe platformă sunt bărbați, între 25 și 44 de ani. 89% dintre cei care își vând telefoanele vechi pe Flip provin din mediul urban, cei mai mulți din București și Ilfov (38%), 20,1% din Transilvania, și câte 11% din Moldova, respectiv Muntenia.

Flip.ro este un marketplace înființat în 2019, de către trei tineri antreprenori: Alin Luca, Alex Burghelia și George Moroianu. În prezent, Flip este liderul companiilor de tehnologie din România care cumpără și vând telefoane recondiționate. Ca și în cazul cumpărării unui telefon nou, produsele achiziționate de la Flip.ro includ o garanție de 12 de luni, 30 de zile drept de retur, livrare rapidă și suport permanent pentru clienți. În plus, cumpărarea unui telefon recondiționat contribuie la protejarea planetei.

Din 2021, compania face parte din grupul eMAG de la care a primit și finanțare de 8 milioane de euro, a ajuns la peste 160 de angajați și s-a lansat deja în Bulgaria și Ungaria. Până acum peste 200.000 de clienţi au apelat la Flip.ro pentru a vinde sau cumpăra un telefon ca nou.

Te-ar mai putea interesa și
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Turcia. E cod roșu de vreme rea pentru regiunea Istanbul
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Turcia. E cod roșu de vreme rea pentru regiunea Istanbul
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în regiunea Istanbul din Republica Turcia asupra faptului că......
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, suține șefa FMI Kristalina Georgieva
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunea anuală ...
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Există cel puțin trei metode prin care puteți cumpăra RCA mai ieftin, într-o perioadă în care prețurile au început ...
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle Starshield ale SpaceX
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle ...
Acţiunile grupului francez de comunicaţii prin satelit Eutelsat au crescut vineri cu până la 17,7%, pe fondul tensiunilor ...