Florea, PSD: Sperăm ca până la Paşte să avem Codul Insolvenţei terminat

Codul Insolvenţei ar putea fi adoptat până la Paşte, acum fiind în dezbatere la Comisia Juridică din Senat, a declarat, joi, Daniel Florea, deputat PSD, membru în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor.
Economica.net - J, 20 feb. 2014, 10:19
Florea, PSD: Sperăm ca până la Paşte să avem Codul Insolvenţei terminat

‘Din câte ştiu eu luni, la Senat, se va termina dezbaterea despre Codul Insolvenţei, săptămâna viitoare va trece de Plen, va ajunge la Cameră şi este clar, este unul dintre proiectele legislative urgente, asumate ca atare de Guvern şi de conducerea Parlamentului, astfel încât sperăm ca până la Paşte să avem Codul Insolvenţei terminat’, a spus Daniel Florea.

Potrivit consilierului Ministrului Justiţiei, Florin Moţiu, în prezent proiectul de lege al Codului Insolvenţei se află în dezbatere la Comisia Juridică de la Senat, unde au fost parcurse jumătate din documentele acestei reglementări.

‘Săptămâna acesta am parcurs împreună cu membrii Comisiei cam jumătate din această reglementare şi pot spune că a fost o colaborare foarte bună, în sensul că s-a muncit eficient şi aplicat pe prevederile acestui Cod. Am vrea ca din Senat să iasă o formă cât mai bună astfel încât în Camera Deputaţilor, în afara unor propuneri, care mai pot fi aduse pentru îmbunătăţire, să poată să meargă repede şi să fie o formă cât mai aproape de cea finală’, a spus Florin Moţiu.

De asemenea, acesta a afirmat că noul Cod trebuie să fie unul echilibrat, nu numai în favoarea creditorilor, ci şi a debitorilor.

‘Am văzut o declaraţie zilele trecute a unui înalt oficial al BNR care spunea să fie favorabil doar creditorilor. Nici acest lucru nu este benefic. Trebuie găsit un echilibru între interesele tuturor participanţilor la această procedură’, a declarat Florin Moţiu.

Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu a declarat într-un interviu pentru AGERPRES, publicat luni, că ‘o altă dimensiune este cea prin care Codul reaşează raporturile dintre creditor şi debitor într-o poziţie mai bună, mai corectă, adică în favoarea creditorului, pentru că aici e un lucru foarte simplu de spus: debitorul are o obligaţie, creditorul are un drept. Aceasta este relaţia dintre ei. Nu pot fi trataţi în mod egal. Debitorul şi-a asumat să plătească bani, creditorul are dreptul să îi încaseze. Atunci, încercând să conservăm valoarea economică, încercând să conservăm valoarea industrială, întotdeauna trebuie să ţinem cont de faptul că dreptul e al creditorului şi obligaţia a debitorului’.

Te-ar mai putea interesa și
Competiția „Enhanced Games”, controversatele Jocuri ale Dopajului, a deputat astăzi la Las Vegas
Competiția „Enhanced Games”, controversatele Jocuri ale Dopajului, a deputat astăzi la Las Vegas
Prima ediţie a "Enhanced Games", competiţie la care dopajul este permis şi reglementat, va avea loc duminică la Las Vegas (Nevada), cu înotători, sprinteri şi halterofili care au întors......
Gardienii Revoluției Iraniene au permis ca 25 de nave să tranziteze Strâmtarea Ormuz în ultimele 24 de ore
Gardienii Revoluției Iraniene au permis ca 25 de nave să tranziteze Strâmtarea Ormuz în ultimele 24 de ore
Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran a anunţat sâmbătă că 25 de petroliere şi nave comerciale au traversat Strâmtoarea ...
China a desfășurat peste 100 de nave în apele sale regionale, anunță şeful Consiliului de Securitate Naţională al Taiwanului
China a desfășurat peste 100 de nave în apele sale regionale, anunță şeful Consiliului de Securitate Naţională al ...
China a desfăşurat peste 100 de nave, în special nave ale marinei şi Gărzii de coastă, în apele regionale care se ...
FMI îndeamnă statele UE să facă împrumuturi comune și să reformeze sistemele de pensii, inclusiv să crească vârsta de pensionare, pentru a putea face față cheltuielilor
FMI îndeamnă statele UE să facă împrumuturi comune și să reformeze sistemele de pensii, inclusiv să crească vârsta ...
Ţările Uniunii Europene vor face faţă unor cheltuieli mari cu apărarea, energia şi pensiile în următorii 15 ani, ...