Comisia specială condusă de Florin Iordache va avea atribuţii pentru modificarea tuturor legilor cu incidenţă asupra Justiţiei

Economica.net
20 11. 2017
florin_iordache_qok5xa2dev_58188900

Florin Iordache a solicitat Birourilor Permanente ale Parlamentului suplimentarea hotărârii prin care s-a înfiinţat comisia pe care o conduce cu următorul articol: „examinarea, modificarea şi completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra justiţiei, în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor ce urmează a intra în procedură parlamentară pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei şi care vor fi transmise acesteia”.

Social-democratul şi-a argumentat cererea invocând „importanţa modificărilor care ţin de structura sistemului legislativ în domeniul justiţiei, printre acestea numărându-se Inspecţia Justiciară şi Direcţia pentru investigarea infracţiunilor săvârşite de judecători şi procurori”.

Birourile Permanente au aprobat solicitarea deputatului PSD, pe care au transmis-o plenului reunit pentru votul final.

În prezent, în comisia condusă de Iordache se discută, pe lângă punerea în acord a Codurilor penal şi civil cu deciziile CCR, şi pachetul de moficare a legilor Justiţiei, trimis de ministrul Tudorel Toader Parlamentului şi asumat ca iniţiativă de Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Şerban Nicolae.