Florin Jianu: Problemele apărute în procesul de implementare a programelor pentru IMM-uri puteau fi depăşite

Problemele apărute în procesul de implementare a programelor pentru IMM-uri puteau fi depăşite prin lansarea, în primele trei luni ale anului, a tuturor procedurilor, a apreciat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu.
Economica.net - lun, 21 nov. 2016, 16:29
Florin Jianu: Problemele apărute în procesul de implementare a programelor pentru IMM-uri puteau fi depăşite

Conform unui comunicat remis luni AGERPRES, CNIPMMR îşi exprimă dezamăgirea pentru reducerea bugetului alocat programelor destinate IMM-urilor, după anunţul MFP conform căruia bugetul Ministerului Economiei se diminuează cu 35,4 milioane lei reprezentând economii identificate de ordonatorul principal de credite, în principal la proiectele cu finanţare din fonduri europene nerambursabile şi programele de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii.

‘Problemele apărute în implementarea programelor pentru IMM-uri puteau fi depăşite prin lansarea în primele trei luni ale anului a tuturor procedurilor, astfel aplicanţii având timp să implementeze planurile de afaceri asumate. Trebuie efectuate modificări pe unele proceduri, privind condiţiile de implementare. În cazul programului pentru întreprinzătorii debutanţi – SRL-D, ca şi în cadrul programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare – START, s-a introdus condiţia ca beneficiarul să facă dovada achitării integrale a cheltuielilor efectuate, acest lucru fiind deosebit de greu de realizat pentru un întreprinzător debutant care nu dispunea de sumele necesare pentru asigurarea finanţării planului de afaceri’, spune Florin Jianu.

CNIPMMR propune ca, în 2017, programele să fie lansate în prima parte a anului, fiind necesară şi o evaluare a ratei de succes pentru anumite programe din anul 2016.

În opinia lui Florin Jianu, Programul pentru dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, care a avut succes în anul 2016, trebuie să aibă un buget mărit. Acesta a precizat că şi-ar fi dorit ca şi în acest an bugetul programului de comerţ să fie majorat prin redistribuirea sumelor de la proiectele care nu au reuşit să consume întregul buget sau nu au mai fost lansate, evitându-se ca sumele destinate antreprenorilor să fie pierdute.

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat vineri, 18 noiembrie, cea de-a doua rectificare bugetară din acest an. Potrivit MFP, economiile realizate de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri se ridică la 35,4 milioane de lei, în principal la proiectele cu finanţare din fonduri europene nerambursabile şi programele de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Te-ar mai putea interesa și
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția având o valoare de întreprindere de 320 de milioane de euro. În paralel,......
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...
Plenul Senatului a aprobat desfăşurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea Ilie Bolojan – Simina Tănăsescu
Plenul Senatului a aprobat desfăşurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea Ilie Bolojan – Simina Tănăsescu
Plenul Senatului, reunit luni, a aprobat desfăşurarea unei anchete parlamentare de către Comisia pentru constituţionalitate ...