Florin Manole, despre decizia CCR de miercuri privind pensiile magistraților: Chiar şi dacă nu o să avem succes cu acest proiect, rămâne timp să îndeplinim jalonul şi să luăm banii din PNRR

Ministrul Muncii, Florin Manole, speră într-o decizie favorabilă a Curţii Constituţionale privind pensiile magistraţilor şi susţine că, în caz contrar, rămâne timp pentru îndeplinirea jalonului din PNRR, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 23 sept. 2025, 18:01
Florin Manole, despre decizia CCR de miercuri privind pensiile magistraților: Chiar şi dacă nu o să avem succes cu acest proiect, rămâne timp să îndeplinim jalonul şi să luăm banii din PNRR

Curtea Constituţională a României urmează să dezbată miercuri sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, după ce la începutul lunii septembrie Secţiile Unite ale ICCJ au decis sesizarea CCR în legătură cu această lege.

„Nu vreau să anticipez. Am făcut un proiect în guvern. Aşteptăm să vedem ce spune Curtea Constituţională. Evident că sperăm într-o decizie favorabilă şi, aşa cum am mai spus, pentru că este o temă şi cu implicaţii în PNRR, chiar şi dacă nu o să avem succes cu acest proiect, rămâne timp să îndeplinim jalonul şi să luăm banii din PNRR, să nu avem o problemă acolo. Mi se pare o temă extrem de importantă, nu vreau să-i daţi nicio conotaţie politică. (…) Dar sper să nu fim în situaţia de a face aşa ceva”, a declarat Manole marţi la Parlament.

El a precizat, în legătură cu acest proiect, că are doar „obiective profesionale”.

„Vreau să îndeplinim jalonul din PNRR, vreau să fie un act normativ care să aducă echitate şi care să reziste şi din punctul de vedere al controlului constituţional. Ce proiecte personale, ce opinii, ce planuri are domnul premier Bolojan, sunt strict dreptul şi responsabilitatea domnului”, a adăugat ministrul.

Întrebat dacă are „un plan B” în cazul în care proiectul nu va trece de CCR, Manole a răspuns: „Da – ăsta era sensul a ceea ce am spus iniţial şi am zis să nu daţi nicio tentă politică sau de speculaţie în legătură cu decizia Curţii. Nu, pur şi simplu vreau să transmit acest mesaj, ca ministru al Muncii, că există spaţiu de timp pentru a îndeplini jalonul şi că vom face tot posibilul, deşi eu nu îmi doresc să avem o problemă după decizia Curţii. Sper să fie totul”.

Referindu-se la plafonarea preţurilor, el a reafirmat că „este o măsură importantă, care trebuie să continue, care are impact pozitiv pentru cetăţeni, în sensul că temperează puţin din creşterea inflaţiei şi dă loc unor cetăţeni cu venituri mici sau medii să aibă un acces mai facil la anumite produse şi mai ieftin”.

„Cred că e important, mai ales în contextul în care avem o inflaţie care afectează foarte mult mai ales populaţia cu veniturile reduse. Nu uitaţi totuşi că ministerul în care lucrez este şi al solidarităţii sociale şi cred că este un subiect important ăsta. Cred că şi premierul, şi ceilalţi miniştri şi toate partidele din coaliţie trebuie să aibă perspectiva asta – a nevoii de solidaritate socială într-un moment în care veniturile populaţiei sunt afectate de inflaţie”, a spus ministrul Muncii.

Întrebat care sunt şansele ca pensiile să nu fie indexate cu rata inflaţiei nici anul viitor, Manole a susţinut că nu vrea să se antepronunţe până nu va exista un draft al rectificării bugetare.

„Nu vreau să mă antepronunţ, vreau să văd un draft al rectificării bugetare şi trebuie să vedem cu toţii, nu doar eu, ce impact au avut cele două pachete propuse de premierul Bolojan în reducerea deficitului. Şi, mai mult decât atât, sper să existe rapid adoptat şi pachetul de măsuri propus de PSD, pentru că avem nevoie de impulsionarea creşterii economice, avem nevoie de măsurile de creştere. (…) Avem nevoie de toate aceste măsuri, din agricultură, din sănătate, din energie, pe care le-au prezentat toţi colegii mei, astfel încât să avem mai mulţi bani la buget, care să ne permită să susţinem cât mai multe măsuri sociale pentru cei care au nevoie. (…) Bugetul pentru pensii va fi dimensionat până la sfârşitul anului, astfel încât să nu existe nicio problemă în plata pensiilor. Dacă asta înseamnă că trebuie bani în plus, vor fi bani în plus, dar toţi pensionarii în plată îşi vor primi banii fără nici o problemă. Pensiile nu sunt în pericol de a nu fi plătite”, a transmis ministrul Manole.

Te-ar mai putea interesa și
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, cel mai probabil, Putin chiar asta încearcă să facă, arată un......
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a afirmat sâmbătă, la Doha, că o potenţială pace între Ucraina şi Rusia ...
Ministerul Educației face angajări. Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a 303 posturi pentru creșele construite prin PNRR
Ministerul Educației face angajări. Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a 303 posturi pentru creșele construite prin ...
Ministerul Educaţiei a anunţat că, în ultima şedinţă de Guvern, a fost aprobat memorandumul pentru scoaterea la concurs ...