Flota-fantomă a Rusiei folosită pentru transportul de gaze lichefiate s-a dublat în ultimul an (Bloomberg)

Rusia aproape şi-a dublat flota de nave care transportă gaze naturale lichefiate, în mai puţin de un an, pe măsură ce Moscova încearcă să îşi majoreze exporturile de GNL, în pofida restricţiilor occidentale, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mie, 02 sept. 2026, 06:37
Flota-fantomă a Rusiei folosită pentru transportul de gaze lichefiate s-a dublat în ultimul an (Bloomberg)

După analiza datelor privind mişcările navelor, Bloomberg a descoperit că, în prezent, cel puţin 20 de nave, majoritatea cu structuri de proprietate opace caracteristice navelor din aşa-numita flotă din umbră, deservesc proiectul rusesc Arctic LNG 2 şi infrastructura aferentă. Cea mai recentă este o navă rusească modernă din clasa spărgătoarelor de gheaţă, capabilă să traverseze apele îngheţate pe tot parcursul anului, care a fost urmărită în timp ce prelua un transport de GNL de la proiectul Arctic LNG 2 în weekend.

Comparativ, la sfârşitul lunii decembrie 2025, flota din umbră a Rusiei pentru transportul gazelor lichefiate era compusă din 11 nave, scrie Agerpres.

Pentru a găsi noi pieţe pentru gazele sale care odinioară ajungeau în Europa prin conducte, Rusia a pariat puternic pe vânzările de gazele lichefiate. Sancţiunile americane şi europene impuse proiectului Arctic LNG 2, au obligat Moscova să amâne obiectivul de triplare a producţiei de GNL până în 2030, dar Rusia a răspuns prin construirea unei flote din umbră care să îi permită să îşi majoreze livrările de gaze lichefiate spre est.

„Moscova pune la punct logistica pentru a livra cantităţi tot mai mari de gaze lichefiate în Asia de la Arctic LNG 2”, a declarat Malte Humpert, fondatorul Institutului Arctic, un think-tank cu sediul la Washington.

Problema este că proiectul Arctic LNG 2 este amplasat într-o zonă îndepărtată din Vestul Siberiei, unde apele îngheţate restricţionează navigaţia pentru o mare parte a anului. Gazele lichefiate trebuie transportate mai întâi la bordul unor petroliere special concepute pentru spargerea gheţii, înainte de a fi transferate spre instalaţii de depozitare din Orientul Îndepărtat al Rusiei şi în vest, de unde sunt transbordate pe nave convenţionale pentru livrarea către cumpărători.

„Capacitatea de transport rămâne principala constrângere”, a declarat Daria Melnik, analist la Rystad Energy.

Adăugarea de noi nave i-a făcut pe analiştii de la Rystad să îşi majoreze estimările privind producţia realizată la Arctic LNG 2 în 2026 cu aproximativ 9%, până la cinci milioane de tone, faţă de prognoza anterioară. Acest lucru ar marca un progres pentru o instalaţie care mai mulţi ani s-a luptat să scoată gaze lichefiate din Arctica şi să găsească cumpărători dispuşi să le cumpere.

Un obstacol semnificativ va fi depăşit pe măsură ce se adaugă mai multe nave grele din clasa spărgătoarelor de gheaţă, necesare pentru a se deplasa prin apele îngheţate ale Arcticii chiar şi iarna. Trei nave de tip Arc7 sunt acum în funcţiune, iar mai multe sunt în construcţie. Una este aşteptată să fie livrată până la sfârşitul anului.

Acestora li se adaugă şi navele de tip Arc4, care pot naviga în zonele unde gheaţa este mai subţire. Rusia are 12 nave de transport convenţionale pentru călătoriile pe distanţe lungi către China în timpul lunilor de iarnă, când ruta nordică către Asia este prea îngheţată. Analiştii Rystad estimează că Rusia ar putea avea nevoie de până la 30 de nave convenţionale pentru ca centrala Arctic LNG 2 să ajungă la capacitate maximă de producţie.

Asta înseamnă că Moscova va continua să-şi extindă flota din umbră, scrie Bloomberg.

Te-ar mai putea interesa și
SoftServe: În România, găsim specialiști cu un nivel ridicat de expertiză tehnică și ne dorim să continuăm să creștem echipele locale NVIDIA
SoftServe: În România, găsim specialiști cu un nivel ridicat de expertiză tehnică și ne dorim să continuăm să creștem ...
SoftServe vrea să își extindă în continuare echipele din România, pe fondul cererii pentru competențe avansate în AI, digital twin și infrastructură cloud. Compania spune că România are......
Absolventa de fizică la Măgurele care a folosit AI înainte ca termenul să fie cunoscut măcar în lume. Cum ajută milionarii să nu cumpere opere de artă false
Absolventa de fizică la Măgurele care a folosit AI înainte ca termenul să fie cunoscut măcar în lume. Cum ajută milionarii ...
Dr. Carina Popovici, Chief Executive Officer Art Recognition AG , a absolvit Facultatea de Fizică din București și apoi ...
EXCLUSIV Premieră în asigurări. Coloșii brokerajului, cu vânzări de miliarde și milioane de clienți RCA, s-au strâns sub aceeași umbrelă. Destine Broker vine în Patronat
EXCLUSIV Premieră în asigurări. Coloșii brokerajului, cu vânzări de miliarde și milioane de clienți RCA, s-au strâns ...
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) se conturează tot mai clar ca reprezentant primar al brokerilor de ...
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...