FlyLili a efectuat 20 de zboruri între România și Congo. Directorul Jurgen Faff neagă că ar fi semnat vreun contract cu mercenarul Potra

Compania aeriană FlyLili a efectuat 20 de zboruri către Congo pentru transportul unor pasageri implicați în securitatea unei mine, însă contractul nu a fost încheiat cu Horațiu Potra, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, directorul companiei, Jurgen Faff, în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind presupusele legături cu acesta.
AGERPRES - mie, 17 sept. 2025, 19:49
FlyLili a efectuat 20 de zboruri între România și Congo. Directorul Jurgen Faff neagă că ar fi semnat vreun contract cu mercenarul Potra

„V-am chemat pentru că pe stradă se striga după mine: ˜Ce am făcut cu Potra?”, ˜Cine este Potra?”, ˜Ce am transportat pentru Potra?”, ˜De unde îl știu eu pe Potra?”. Și eu sunt născut în județul Sibiu, în Mediaș, dar am plecat când eram foarte mic. Acum, eu sunt în România de vreo 25 de ani, am început să vorbesc românește, dar încă nu vorbesc foarte bine (…) Noi, printr-un broker care intermediază oferte de zbor, am primit propunerea de a zbura din România către Congo. Înaintea noastră, altă companie românească efectuase aceste zboruri, și noi am preluat de fapt acest contract. În prima fază era vorba de un singur zbor, iar pe acest om, Potra, nici nu l-am cunoscut, nici nu știam cine este și nici nu era vorba atunci. Noi am semnat un contract cu o firmă, cu un administrator francez și ulterior. după ce am efectuat mai multe zboruri, am înțeles că este implicat un domn Potra, care este și el din Mediaș. În prima fază, în primele zboruri pe care le-am efectuat nu știam asta. Știam că sunt zboruri pentru pasageri care merg în Congo, că au grijă de o mină acolo, asta era ceea ce am aflat noi’, a afimat Jurgen Faff, relatează Agerpres.

Faff a explicat că primele curse către Congo au fost operate în 2023 și au continuat și în 2024, fiind efectuate în total 20 de zboruri. Acestea au fost însă suspendate anul acesta din cauza riscurilor din regiune.

Întrebat dacă aeronavele FlyLili au transportat și arme nu doar pasageri, directorul a răspuns că nu a efectuat niciun zbor cargo către Congo, iar în bagajele pasagerilor nu avea voie să se uite. „Ce știam noi, că transportăm persoane, în cazul ăsta era de la Sibiu, către Congo, cu pasageri care au grijă de o mină în Congo. Ulterior am aflat, exact cum am spus și înainte, că este implicat domnul Potra, este din Mediaș și așa mai departe”, a declarat Jurgen Faff.

El a menționat că nu a fost încheiat un contract pentru mai multe zboruri, ci unul pentru fiecare zbor.

„Ca să clarificăm: noi nu am transportat niciodată cargo, numai pasageri, cu bagajele lor. Și tot suntem întrebați „ați transportat arme, diamante, aur?” Nu, nu este asta în sarcina noastră. Și vreau să repet asta: pasagerii intră printr-un aeroport, sunt controlați. Noi ca linie aeriană, nici nu avem dreptul să ne uităm în rucsac sau în alte valize de pasageri. Nu este treaba noastră, nici nu merge. (…) Nu este posibil, nu avem dreptul și nu ne ocupăm cu ăsta. Noi suntem transportatori, mergem în față la aeroport, plecăm”, a explicat Jurgen Faff.

Potrivit sursei citate, contractul a fost încheiat cu o firmă din Congo și aceasta era reprezentată de un cetățean francez.

„Contractul s-a făcut cu o firmă din Congo, din Africa, nu din România, și acolo era reprezentant un domn francez. Pe acte nu există nici un domn Potra. Ulterior, l-am și cunoscut în timpul acesta de 20 de zboruri. Dar eu, chiar dacă sunt născut în Medeaș, nu îl știam, nici nu am auzit de dânsul”, a adăugat Jurgen Faff, precizând că l-a cunoscut ulterior la aeroportul din Sibiu, la îmbarcare.

Aceste precizări vin după ce, în spațiul public, au apărut informații conform cărora compania aeriană Fly Lili ar fi făcut zeci de zboruri România-Congo, transportând angajații lui Horațiu Potra.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan pentru întârzierile la plata fondurilor europene
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că va dispune un audit intern la minister și va analiza cauzele întârzierilor......
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Turkish Airlines (THY) a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul de motoare de aviație CFM International pentru ...
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Zeci de mii de persoane au protestat în centrul Lisabonei față de creșterea costului vieții și agravarea crizei locuințelor ...
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit la alegerile pentru Senat
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit ...
Principalele partide de opoziţie din Cehia au obţinut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat de sâmbătă, în ...