FMI a îmbunătăţit estimările privind avansul economiei româneşti: 3,4% în 2015 şi 3,9% în 2016

Economica.net
06 10. 2015
fmi_80655200_07365800

Conform celor mai recente estimări ale FMI, publicate la Lima (Peru) unde FMI organizează zilele acestea reuniunea sa anuală, Produsul Intern Brut al României ar urma să crească cu 3,4% în acest an şi cu 3,9% în 2016, comparativ cu o creştere de 2,7% în 2015 şi 2,9% în 2016, cât estima în primăvara acestui an.

FMI consideră că regiunea Europei emergente, unde este inclusă şi România, a profitat de pe urma scăderii preţului petrolului şi a revenirii graduale din zona euro. ‘Creşterea rămâne relativ robustă în Europa Centrală şi de Est, cu Ungaria, şi Polonia înregistrând ritmuri de creştere de 3% şi chiar mai mari, dar mai slabă în Europa de Sud Est (cu excepţia României)’, se arată în raportul FMI.

Pe de altă parte, FMI şi-a revizuit semnificativ în scădere estimările privind evoluţia preţurilor de consum în România, acestea urmând să ajungă în teritoriul negativ (minus 0,4% în 2015 şi minus 0,2% în 2016), faţă de o creştere de 1,0% în 2015, respectiv 2,4% în 2016, cât estima în primăvară. Situaţia este similară în cazul deficitului de cont curent, unde estimările FMI au fost revizuite în jos până la minus 0,7%, de la 1,1%, pentru 2015 şi la minus 1,5%, de la plus 1,5%, pentru 2016.

La nivel global, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a redus, marţi, estimările privind creşterea economiei mondiale în acest an şi anul viitor, atrăgând atenţia asupra ‘riscurilor crescute’ legate de încetinirea economiei chineze şi a altor mari state emergente. Conform celor mai recente estimări ale FMI, Produsul Intern Brut mondial ar urma să crească cu 3,1% în acest an şi cu 3,6% în 2016, cu 0,2 puncte procentuale mai puţin decât estima în luna iulie a acestui an.