FMI a înrăutăţit prognozele de creştere economică pentru SUA şi economia mondială

FMI a înrăutăţit estimarea privind creşterea SUA în acest an de la 2% la 1,7%, iar pe cea pentru economia mondială de la 3,5% la 3,4%, în timp ce pentru zona euro a menţinut prognoza din ianuarie, privind o contracţie de 0,2%, arată versiunea preliminară a unui raport al Fondului, scrie Bloomberg.
Economica.net - vin, 12 apr. 2013, 09:57
FMI a înrăutăţit prognozele de creştere economică pentru SUA şi economia mondială

Documentul a fost prezentat board-ului FMI săptămâna trecută şi ar putea fi modificat înainte de publicarea prgramată marţi.

În Statele Unite, măsurile de austeritate fiscală intrate în vigoare în martie vor limita temporar consumul, se arată în raport.

În zona euro, incertitudinile generate de impasul politic din Italia se adaugă dificultăţilor liderilor europeni în combaterea crizei datoriilor, afirmă Fondul.

„Drumul recuperării din economiile avansate rămâne dificil. Trendul slab al economiei la sfârşitul anului trecut şi începutul lent din 2013 evidenţiază că persistă încă piedici majore”, se arată în documentul FMI.

Un purtător de cuvânt al Fondului a refuzat să comenteze.

Cele mai mare două ameninţări la adresa economiei mondiale – dezmembrarea zonei euro şi o reducere majoră a cheltuielilor în SUA – au fost „dezamorsate cu succes” în ultimele şase luni, se arată în raport.

Pentru Japonia, FMI estimează un avans al PIB de 1,5%, în urcare de la 1,2% în ianuarie.

Creşterea economiilor emergente mici a început să se accelereze. Evoluţia ar trebui să susţină creşterea la nivel global anul următor, estimată de FMI la 4,1%, la fel ca în ianuarie.

În timp ce majoritatea economiilor în dezvoltare, mai ales din Asia şi Africa Subsahariană, înregistrează creştere mai puternică, susţinută de cererea din ţările dezvoltate, unele economii din America Latină încep să „alunece spre situaţii similare crizei”, avertizează Fondul.

Te-ar mai putea interesa și
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând cu 2025. așa cum era firesc, având în vedere că sistemul se......
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...