FMI atenționează că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economiei mondiale, iar incertitudinile rămân ridicate

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat, vineri, că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economiei mondiale, iar incertitudinile rămân ridicate, în pofida uşoarei creşteri a comerţului şi a îmbunătăţirii condiţiilor financiare, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 19 iul. 2025, 17:14
FMI atenționează că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economiei mondiale, iar incertitudinile rămân ridicate

Directorul general adjunct al FMI, Gita Gopinath (foto), a anunţat că instituţia va actualiza luna aceasta previziunile sale globale, ţinând cont de tensiunile comerciale, chiar dacă s-au îmbunătăţit condiţiile financiare şi există indicii că inflaţia continuă să scadă.

În aprilie, FMI a înrăutăţit estimările pentru SUA, China şi majoritatea ţărilor, citând impactul taxelor vamale americane şi avertizând că sporirea tensiunilor comerciale va încetini şi mai mult creşterea. Din aprilie, când s-a publicat raportul „World Economic Outlook”, FMI a redus previziunile privind creşterea economiei mondiale cu 0,5 puncte procentuale (pp), la 2,8% pentru 2025 şi cu 0,3 pp, la 3% pentru 2026. Economiştii se aşteaptă la o uşoară revizuire în creştere a previziunilor FMI, la finalul acestei luni.

Gopinath le-a spus oficialilor din G20, care are loc zilele acestea la Durban, că tensiunile comerciale continuă să complice perspectivele economice.

„În timp ce vom actualiza previziunile noastre globale la finalul acestei luni, riscurile de evoluţie negativă continuă să domine perspectivele economice, iar incertitudinile rămân ridicate”, a avertizat oficialul FMI, cerând ţărilor să rezolve tensiunile comerciale persistente şi să implementeze politici care să rezolve dezechilibrele interne.

Fluxurile de capital către pieţele emergente şi în curs de dezvoltare rămân reduse, dar reziliente, pe fondul sporirii incertitudinilor politice şi a volatilităţii de pe pieţe. Pentru mulţi din cei care se împrumută, înăsprirea condiţiilor financiare se menţine. Pentru ţările cu un nivel nesustenabil al datoriei sunt esenţiale deciziile proactive, a subliniat oficialul FMI.

De asemenea, Gopinath a subliniat necesitatea ca oficialii băncilor centrale să-şi calibreze atent deciziile de politică monetară, ţinând cont de circumstanţele specifice din ţările lor, şi a scos în evidenţă nevoia de protejare a independenţei băncii centrale. Acesta a fost un subiect cheie în comunicatul de la finalul reuniunii G20.

Şi preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Joachim Nagel, a tras un semnal de alarmă cu privire la atacurile asupra independenţei băncilor centrale, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, şi-a reluat atacurile la adresa preşedintelui Rezervei Federale americane (Fed), Jerome Powell.

„Independenţa este în ADN-ul băncilor centrale. De aceea, cred că este periculos să te joci cu independenţa unei bănci centrale”, a declarat joi şeful Bundesbank.

Trump l-a criticat în repetate rânduri pe guvernatorul Fed pentru că nu reduce dobânda de referinţă. Miercuri, agenţia de presă Bloomberg a dezvăluit că Donald Trump ar putea să îl concedieze în curând pe Jerome Powell. Deşi Trump a spus că acest articol nu este unul corect, liderul de la Casa Albă a confirmat totuşi că a evocat o posibilă concediere a lui Powell cu prilejul unei întâlniri cu mai mulţi parlamentari republicani.

Atât ştirea de pe Bloomberg, cât şi comentariile ulterioare ale lui Trump au făcut valuri pe pieţele financiare, provocând scăderi ale acţiunilor şi cursului de schimb al dolarului, precum şi o creştere a randamentelor la certificatele emise de Trezoreria SUA.

Joi, Joachim Nagel şi-a exprimat speranţa că Administraţia Trump şi-a dat seama că astfel de retorică şi acţiuni, care pun sub semnul întrebării capacitatea Fed de a lua decizii independent de influenţa politică, nu ajută.

„Toată lumea a învăţat în ultimele decenii cât de important este să ai bănci centrale independente, care să facă ceea ce este necesar pentru a garanta stabilitatea preţurilor. Acest lucru ar trebui să fie înţeles, în special pe celălalt mal al Atlanticului”, a spus Nagel.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, în ciuda crizei energiei provocată de războiul din Orientul Mijlociu
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat vineri că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, chiar dacă criza energiei......
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane de euro
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane ...
Compania energetică Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, anunță că a semnat vineri, 22 mai 2026, contractul ...
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...
China și-a modificat sistemul de reședință permanentă și deschide astfel orașele muncitorilor migranți veniți din zonele rurale
China și-a modificat sistemul de reședință permanentă și deschide astfel orașele muncitorilor migranți veniți din ...
China a modificat vineri sistemul său de reşedinţă permanentă, numit "hukou", solicitând ca mai multe oraşe să abolească ...