FMI, Banca Mondială şi AIE îşi vor coordona eforturile cu privire la războiul din Iran

02 04. 2026
fmi 345678765432

Cele trei organizaţii au convenit să facă schimb de date, să coordoneze consultanţă politică şi să mobilizeze părţile interesate relevante pentru a sprijini ţările care au nevoie de ajutor, conform unui comunicat comun de presă, publicat miercuri. De asemenea, vor evalua potenţialele nevoi de finanţare ale ţărilor, scrie Agerpres.

„Impactul este substanţial, global şi extrem de asimetric, afectând în mod disproporţionat importatorii de energie, în special ţările cu venituri mici”, susţin şefii celor trei instituţii.

Conflictul din Orientul Mijlociu a perturbat lanţurile globale de aprovizionare şi a pus presiuni asupra unor economii în curs de dezvoltare, crescând preţurile petrolului, gazelor şi îngrăşămintelor şi, în acelaşi timp, a provocat îngrijorări cu privire la scumpirea alimentelor. Ţiţeiul Brent se tranzacţiona, miercuri, în jurul valorii de 100 de dolari pe baril, cu aproximativ 40% mai mult decât înainte de atacul americano-israelian împotriva Iranului din 28 februarie.

De asemenea, lanţurile de aprovizionare cu heliu, fosfat, aluminiu şi alte mărfuri au fost afectate, la fel ca şi călătoriile cu avionul, au remarcat şefii celor trei organizaţii internaţionale.

Dincolo de perturbarea livrărilor de energie, creşterea preţurilor la alimente şi îngrăşăminte afectează unele ţări din Orientul Mijlociu până în America Latină, economiile cu venituri mici fiind expuse riscului de insecuritate alimentară, a avertizat FMI, într-o postare pe blogul instituţiei.

Întreruperea aprovizionării cu îngrăşăminte din Golful Persic are loc tocmai în momentul în care începe sezonul de plantare a culturilor agricole în emisfera nordică, ameninţând recoltele pe tot parcursul anului.

Conflictul din Iran şi impactul său economic vor fi cu siguranţă un subiect important abordat cu ocazia reuniunilor de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale, din perioada 13 – 18 aprilie.