FMI cere modificarea sprijinului guvernamental pentru firmele afectate de pandemie. Instrumente asimilabile acţiunilor, în loc de credite

Economistul şef al Fondului Monetar Internaţional, Gita Gopinath, a cerut să guvernelor să modifice sprijinul acordat companiilor de la credite la instrumente asimilabile acţiunilor, deoarece pandemia de coronavirus (COVID-19) produce firmelor pagube prelungite, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 10 iul. 2020, 05:40
FMI cere modificarea sprijinului guvernamental pentru firmele afectate de pandemie. Instrumente asimilabile acţiunilor, în loc de credite

Din cauza efectelor pandemiei din ce în ce mai multe firme vor intra în insolvenţă deoarece de luni de zile înregistrează venituri mai scăzute. Sprijinul guvernamental sub formă de împrumuturi va împovăra firmele cu datorii masive şi le va îngreuna ieşirea din criză, a explicat Gopinath.

„Deoarece există o problemă mai mare legată de insolvenţă, sprijinul guvernamental va trebui să se concentreze mai mult pe instrumente asimilabile acţiunilor şi nu pe credite. Altfel, în final vor exista foarte multe companii care vor ieşi din criză cu datorii masive. Dacă sprijinul vine mai mult sub forma instrumentelor asimilabile acţiunilor, povara asupra firmelor este mai redusă şi ele se vor redresa mai uşor de pe urma crizei”, a declarat Gopinath la o conferinţă online organizată vineri de Fondul Monetar Internaţional şi de Universitatea din Tokyo.

Economistul şef al FMI nu a dat amănunte privind cum va funcţiona acest tip de sprijin financiar. În timpul crizei bancare interne din anii 1990, Japonia a injectat capital în firme prin intermediul unor organisme afiliate statului care cumpărau acţiuni preferenţiale emise de acele firme.

Redresarea economiei mondiale va fi „cu un grad ridicat de incertitudine şi inegală”, a avertizat Gopinath, cerând statelor să continue să adopte măsuri agresive de stimulare monetară şi fiscală pentru sprijinirea economiilor lor.

În timp ce în unele ţări se observă o creştere a inflaţiei preţurilor la alimente, inflaţia preţurilor de consum va rămâne probabil la un nivel scăzut în cea mai mare parte a lumii, deoarece creşterea şomajului va afecta salariile. „Suntem mai degrabă îngrijoraţi de un nivel prea scăzut al inflaţiei decât de unul prea ridicat”, susţine economistul şef al FMI.

Luna trecută, Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere semnificativă estimările privind evoluţia economiei mondiale în acest an, deoarece efectele negative ale pandemiei sunt mai accentuate decât s-a anticipat. Dacă în aprilie FMI estima că economia globală va înregistra în 2020 un declin de 3%, conform noilor previziuni instituţia financiară internaţională se aşteaptă la o contracţie de 4,9% în 2020. În 2021, economia globală ar urma să înregistreze un avans de 5,4%, faţă de 5,8% previzionat în aprilie.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...