FMI crede că economia mondială va înregistra o aterizare lină

Fondul Monetar Internaţional este acum "foarte încrezător" că economia mondială va înregistra "o aterizare lină", iar ratele dobânzilor vor începe să scadă de la mijlocul acestui an, a afirmat luni directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 12 feb. 2024, 14:05
FMI crede că economia mondială va înregistra o aterizare lină

Într-un discurs rostit la Summitul mondial al guvernelor, care se desfăşoară la Dubai, Georgieva a afirmat: „Suntem foarte încrezători că economia mondială se îndreaptă acum spre aterizarea lină pe care ne-o imaginam”, scrie Agerpres.

În privinţa perspectivelor reducerii dobânzilor în economiile importante, cum ar fi Statele Unite, şeful FMI a declarat: „Mă aştept să văd că până la mijlocul anului ratele dobânzilor să meargă în direcţia în care inflaţia a mers în ultimul an”.

Oficialul a avertizat că „ar trebui să ne aşteptăm la situaţii neprevăzute”, în contextul pandemiei, iar un război prelungit între Israel şi Hamas va afecta economiile globale.

„Cel mai mult mă tem de durata conflictului deoarece, în cazul în care continuă, efectele negative vor spori”, susţine şeful FMI.

„Chiar acum vedem riscul efectelor negative asupra Canalului Suez”, susţine Georgieva, referindu-se la atacurile din Marea Roşie. „Dar sunt şi alte consecinţe neintenţionate, care pot afecta întreaga lume”

Te-ar mai putea interesa și
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce gigantul asiatic mai aproape de un excedent comercial record în 2026, cu riscul de......
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
Producătorul chinez de vehicule BYD a prezentat marca sa premium Denza la expoziția auto de la Paris, precum și SUV-ul ...
Danubius realizează prima achiziție și devine asociat unic al Milo Trading 2000, firma care a obținut obținut primul aviz din țară pentru distribuția de aparate de marcat electronice fiscale
Danubius realizează prima achiziție și devine asociat unic al Milo Trading 2000, firma care a obținut obținut primul ...
Danubius, furnizor de soluții fiscale și tehnologii de plată, anunță achiziția integrală a părților sociale ale ...
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, ...