FMI critică planul de austeritate al Ungariei

Reprezentanta Fondului Monetar Internaţional în Ungaria, Iryna Ivaschenko, a apreciat că mai multe măsuri bugetare anunţate săptămâna trecută în această ţară nu sunt în conformitate cu obiectivele FMI, a făcut cunoscut sâmbătă o purtătoare de cuvânt a Fondului, scrie AFP.
Economica.net - D, 28 oct. 2012, 09:45
FMI critică planul de austeritate al Ungariei

Iryna Ivaschenko a mai menţionat că nu a fost fixată încă nicio dată pentru o nouă serie de negocieri între Budapesta şi Fondul Monetar Internaţional, scrie Agerpres.

Ungaria a solicitat anul trecut ajutorul Fondului şi al Uniunii Europene pentru a putea împrumuta din nou de pe pieţele de obligaţiuni la dobânzi acceptabile în timp ce moneda sa naţională, forintul, se devalorizase puternic.

Negocierile s-au dovedit dificile, însă la 12 octombrie premierul conservator Viktor Orban a afirmat că ţara sa se află ‘nu departe de un acord bun’ cu FMI pentru un împrumut estimat la 15 miliarde de euro.

Guvernul ungar a anunţat săptămâna trecută o nouă serie de măsuri de austeritate pentru a menţine deficitul bugetar sub 3% din Produsul Intern Brut, Comisia Europeană apreciind ca insuficient un prim plan de economii, potrivit autorităţilor de la Budapesta.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...