FMI: Economia mondială va avea nevoie de cel puţin 10 ani pentru a ieşi din criza începută în 2008

Economia mondială va avea nevoie de cel puţin 10 ani pentru a ieşi din criza financiară declanşată în 2008, a declarat, într-un interviu pentru cotidianul ungar Portfolio, economistul-şef al FMI, Olivier Blanchard.
Economica.net - mie, 03 oct. 2012, 10:44
FMI: Economia mondială va avea nevoie de cel puţin 10 ani pentru a ieşi din criza începută în 2008

Germania va trebui să accepte o inflaţie mai ridicată, o întărire a puterii reale de cumpărare a populaţiei, ca parte a soluţiei la problema Europei, a spus Blanchard în interviul publicat miercuri. Chiar dacă atenţia este concentrată asupra Europei, Statele Unite au, de asemenea, probleme fiscale pe care trebuie să le rezolve, a adăugat el.

„Nu este încă un deceniu pierdut. Dar cu siguranţă de la începutul crizei va dura cel puţin un deceniu pentru ca economia să ajungă într-o situaţie acceptabilă. Japonia se confruntă cu o ajustare fiscală dificilă, a cărei rezolvare va dura decenii. China a reuşit, probabil, să oprească o creştere nesustenabilă a activelor şi are un avans economic mai lent, dar nu ne aşteptăm la o aterizare dură”, a spus Blanchard.

Ajustarea din zona euro necesită un declin al preţurilor în sudul uniunii monetare şi majorarea acestora în statele din centru şi nord.

În privinţa crizei datoriilor, economistul-şef al FMI consideră că îndatorarea trebuie redusă, dar fără a afecta puternic creşterea.

„Dacă faci acest lucru prea încet, pieţele nu te iau în serios, iar dacă îl faci prea repede, omori economia. Pentru fiecare ţară trebuie găsită o cale individuală a consolidării”, a spus el.

Integrarea zonei euro trebuie să devină mai puternică sau să se reducă, însă nu poate rămâne la nivlul actual, a afirmat oficialul.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cu peste 44 de milioane de unități vândute anual, emblematica sacosă FRAKTA este cel mai bine vândut produs IKEA, a anunțat compania pe pagina sa de LinkedIn. ...
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în ...
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...