FMI, la discuţii cu Isărescu

Economica.net
17 01. 2013
bnr_975456789_25464700_29302100_51835000

Primele discuţii vor fi cu Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR, întâlnirea bazându-se în special pe supravegherea bancară, scrie Agerpres. De asemenea, va fi abordat şi subiectul legat de recentele modificări ale legii privind abuzul din noul Cod Civil, conform căruia, dacă o asociaţie de clienţi demonstrează în instanţă că o anumită clauză dintr-un contract de credit este abuzivă, toate contractele ce conţin respectiva prevedere pot fi denunţate

Negocierile de la BNR vor mai viza sistemul bancar, datele privind indicatorii de prudenţialitate, garanţiile eligibile, rezultatele recente ale supravegherii şi raportarea tranzacţiilor repo şi a depozitelor clienţilor, precum şi progresul în ceea ce priveşte planurile de urgenţă şi procedurile.

Misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a început marţi a şaptea şi a opta evaluare a acordului Stand By cu România.

În cadrul vizitei, programată să se deruleze până pe 29 ianuarie, vor fi analizate subiecte precum evoluţiile recente ale economiei româneşti şi bugetul pe 2013.