FMI: Ne aşteptăm ca Hidroelectrică să fie listată la bursă cât mai repede, după ieşirea din insolvenţă

Economica.net
01 04. 2014
hidroelectrica_03619400_22064200_64403400

‘Reforma companiilor de stat este un pilon-cheie pentru acest program de reformă economică. Reintrarea Hidroelectrica în insolvenţă nu a ţinut de decizia Guvernului. Ne aşteptăm ca, de îndată ce Hidroelectrica reiese din insolvenţă, să fie derulată oferta publică iniţială cât mai repede posibil. Agenda reformelor structurale este importantă şi ne aşteptăm să vedem progrese’, a precizat Schaechter.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă prima dată pe 20 iunie 2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii şi cu pierderi de 350 milioane de lei după primul semestru al anului 2012, iar administrator judiciar al companiei a fost desemnată firma Euro Insol. Compania ieşit din insolvenţă la 26 iunie 2013.

La finele lunii februarie 2014, compania s-a reîntors în insolvenţă, în urma admiterii, de către Curtea de Apel Bucureşti, a recursurilor unor traderi de energie ale căror contracte au fost denunţate în timpul primei insolvenţe.

Hidroelectrica, Electrica şi Complexul Energetic Oltenia ar fi trebuit listate la bursă în vara acestui an, potrivit ultimelor negocieri dintre Guvern şi FMI.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES săptămâna trecută că doar Electrica va mai fi listată cu certitudine în acest an.

‘Electrica va fi sigur listată în acest an. În ceea ce priveşte Complexul Energetic Oltenia, există întârzieri în raport cu termenele agreate iniţial. Hidroelectrica, din păcate, nu mai poate să facă acest pas, aflându-se în insolvenţă’, a spus Nicolescu.