FMI rămâne flexibil în privinţa negocierilor legate de datoriile Greciei

Economica.net
15 05. 2015
grecia_5678765_10838000

‘Suntem flexibili. Suntem deschişi să analizăm toate opţiunile. Dar trebuie să insistăm în atingerea obiectivelor programului de asistenţă financiară’, le-a declarat joi reporterilor Gerry Rice, purtător de cuvânt al FMI.

Joi, ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, a afirmat că datoria Greciei nu este sustenabilă şi rambursarea datoriilor către Banca Centrală Europeană ar trebui amânată, scrie Agerpres.

‘În perioada iulie-august, Ministerul de Finanţe va trebui să împrumute 6,7 miliarde de euro, într-un fel sau altul, pentru a rambursa obligaţiunile cumpărate de BCE’, a declarat Yanis Varoufakis cu ocazia unei conferinţe referindu-se la bondurile achiziţionate de BCE în cadrul programului Securities Markets Program, în perioada 2010-2011. ‘Din aceste obligaţiuni au mai rămas titluri în valoare de aproximativ 27 de miliarde de euro, care ar trebui rambursate în următoarele lui sau ani. Este clar că aceste bonduri ar trebui amânate în viitorul îndepărtat’, a apreciat Varoufakis.

Marţi, autorităţile de la Atena au rambursat o tranşă de 750 milioane de euro către Fondul Monetar Internaţional însă pentru a putea face acest lucru au accesat un cont pentru situaţii de urgenţă deţinut de Banca Centrală a Greciei.

Anterior, Yanis Varoufakis a avertizat că Grecia riscă să intre în criză de lichidităţi în decurs de două săptămâni dacă nu ajunge la un acord cu creditorii internaţionali care să permită deblocarea unei noi tranşe din programul de ajutor.

În total, Grecia are de rambursat aproape un miliard de euro către FMI în luna mai şi aproape şapte miliarde de euro către BCE până în luna august şi există îngrijorări că Guvernul de la Atena va rata aceste plăţi. Aceasta ar fi o situaţie fără precedent, care ar putea pune sub semnul întrebării apartenenţa Greciei la zona euro.