FNGCIMM a semnat primele 16 protocoale de colaborare cu brokeri de credite

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat primele 16 protocoale de colaborare cu brokeri de credite în doar trei săptămâni de la lansarea apelului către parteneri, a anunţat, miercuri, Fondul, într-un comunicat.
AGERPRES - mie, 22 apr. 2026, 10:05
FNGCIMM a semnat primele 16 protocoale de colaborare cu brokeri de credite

„Iniţiativa FNGCIMM poziţionează brokerul de credite într-un facilitator activ în relaţia cu antreprenorii, oferind acces mai rapid la instrumentele de garantare şi contribuind la reducerea birocraţiei şi a timpilor de aşteptare. Demersul a fost bine primit de piaţă, brokerii apreciind deschiderea instituţiei de a colabora direct cu profesioniştii din domeniu”, se arată în comunicat.

Potrivit FNGCIMM, această deschidere către piaţa de consultanţă financiară reprezintă o premieră la nivel naţional şi marchează o schimbare de paradigmă în relaţia cu mediul privat iar ritmul rapid de semnare a protocoalelor confirmă interesul crescut pentru intermediere în zona IMM-urilor şi evidenţiază nevoia antreprenorilor de a beneficia de ghidaj specializat în accesarea soluţiilor financiare, scrie Agerpres.

„Un aspect esenţial al acestui demers îl reprezintă feedback-ul pozitiv primit din partea partenerilor, care au apreciat deschiderea unei instituţii cu capital integral de stat către colaborarea cu brokerii de credite. Această iniţiativă aliniază FNGCIMM la tendinţele europene, unde antreprenorii aleg din ce în ce mai mult să externalizeze componenta financiară către specialişti, pentru a se concentra pe dezvoltarea propriului business”, se mai scrie în comunicat.

Protocoalele de colaborare vizează două direcţii principale: informare, în care brokerii prezintă potenţialilor clienţi produsele FNGCIMM; asistenţă, în care brokerii sprijină antreprenorii în înţelegerea mecanismelor de garantare şi în pregătirea documentaţiei necesare, contribuind la un proces eficient şi bine structurat.

Produsele de garantare incluse în parteneriate sunt adaptate în funcţie de specificul colaborării.

FNGCIMM continuă să primească solicitări din partea brokerilor de credite care doresc să se alăture acestei iniţiative şi să contribuie la facilitarea accesului la finanţare pentru mediul de afaceri.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

FNGCIMM acordă garanţii din surse proprii şi din surse în administrare şi instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Garanţia FNGCIMM SA – IFN poate acoperi maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi echivalentul a 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 20 instituţii financiare şi oferă una dintre cele mai rapide forme de garantare. Garanţia FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichidă garanţie, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minim doi ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

FNGCIMM SA – IFN asigură o acoperire teritorială naţională şi funcţionează după reguli şi principii europene în baza apartenenţei sale la AECM (Asociaţia Europeană a Instituţiilor de Garantare – asociaţie ce reuneşte 50 de societăţi de garantare mutuale, private şi publice, din 32 de state, majoritatea membre ale UE, precum şi din Moldova, Turcia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Ucraina şi Kosovo).

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul britanic Aggreko mută în România reparațiile pe care le făcea în Dubai și deschide un nou centru de service
Gigantul britanic Aggreko mută în România reparațiile pe care le făcea în Dubai și deschide un nou centru de service
Compania britanică Aggreko, unul dintre principalii furnizori globali de soluții tehnice de energie și control al temperaturii cu venituri de peste 3 miliarde de dolari, a finalizat construcția......
Polonezii de la Symfonia Group se extind în România prin achiziția Setrio
Polonezii de la Symfonia Group se extind în România prin achiziția Setrio
Symfonia Group, companie poloneză de software pentru administrarea afacerilor, cu o istorie de peste 30 de ani și sediul ...
Criza din Strâmtoarea Ormuz stimulează cererea globală de cărbune, care va atinge un nivel record în 2026 – AIE
Criza din Strâmtoarea Ormuz stimulează cererea globală de cărbune, care va atinge un nivel record în 2026 – AIE
Cererea mondială de cărbune este prognozată să crească cu 1,2% în 2026, ajungând la un nivel record de 8,94 miliarde ...
Mișcare de top pe piața imobiliară: Fostul șef de la Țiriac Imobiliare trece la Speedwell și preia proiecte de sute de milioane de euro în București, Brașov și Timișoara
Mișcare de top pe piața imobiliară: Fostul șef de la Țiriac Imobiliare trece la Speedwell și preia proiecte de sute ...
Răzvan Enache, care a condus divizia de imobiliare a grupului Țiriac, a fost numit director executiv de dezvoltare în ...