Focar de pestă porcină africană în cea mai mare fermă din județul Sibiu, cu 20.000 de animale

Medicii veterinari au identificat un focar de pestă porcină africană în cea mai mare fermă comercială din judeţul Sibiu, cea de la Avrig, unde sunt aproape 20.000 de porci, a declarat vineri, pentru Agerpres, directorul executiv al DSVSA Sibiu, Şerban Ţichindelean.
AGERPRES - vin, 11 feb. 2022, 17:19
Focar de pestă porcină africană în cea mai mare fermă din județul Sibiu, cu 20.000 de animale

„În urma efectuării analizei de laborator pe probe trimise din cadrul fermei din Avrig, s-a emis un buletin de analize pozitiv în care se confirmă existenţa pestei porcine africane, urmând ca în CLCB (Centrul Local de Combatere a Bolilor n.r.) să se discute planul de măsuri şi conduita care trebuie urmată până la lichidarea efectivului, dezinfecţia suprafeţelor, a tot ce există, îngroparea şi neutralizarea sau prin incinerare a tuturor porcilor existenţi în fermă”, a precizat Şerban Ţichindelean.

S-au prelevat probe de la cinci porci şi analizele au demonstrat existenţa pestei porcine africane. În momentul de faţă se efectuează o anchetă epidemiologică la ferma de porci din Avrig.

În ianuarie 2021, în ferma din Avrig au fost eutanasiaţi aproape 29.000 de porci, în urma depistării unui focar de pestă porcină africană.

Te-ar mai putea interesa și
PPC Energie a lansat Bright Friday! Oferte la electricitate și gaze, reduceri de până la 2.016 lei la electrocasnice
PPC Energie a lansat Bright Friday! Oferte la electricitate și gaze, reduceri de până la 2.016 lei la electrocasnice
La PPC Energie este în plină desfășurarea campania Bright Friday, prin care furnizorul de energie le propune clienților casnici noi prețuri promoționale la energie electrică și gaze......
Profitul net al Romgaz a scăzut cu 9%, la 2,2 miliarde de lei
Profitul net al Romgaz a scăzut cu 9%, la 2,2 miliarde de lei
Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2026 a fost de ...
Turismul din Deltă nu mai numără turiști, ci nopți
Turismul din Deltă nu mai numără turiști, ci nopți
Turismul din Delta Dunării se joacă în câteva luni pe an, iar turiștii stau puțin. Unii operatori care țin porțile ...
Fermierii afectați de secetă vor primi mai puțini bani. Bugetul alocat este de 1,5 ori mai mic decât valoarea cererilor
Fermierii afectați de secetă vor primi mai puțini bani. Bugetul alocat este de 1,5 ori mai mic decât valoarea cererilor
Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă. Plățile ...