Focar de variola oilor la o fermă din comuna Padina, județul Buzău. Peste 1.800 de animale vor fi sacrificate (VIDEO)

Toate cele peste 1.800 de ovine şi caprine din exploataţia din localitatea buzoiană Tătuleşti, comuna Padina, unde a fost confirmat un focar de variolă, vor fi sacrificate, pentru a evita răspândirea virusului, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 27 iun. 2026, 12:58
Focar de variola oilor la o fermă din comuna Padina, județul Buzău. Peste 1.800 de animale vor fi sacrificate (VIDEO)

Măsura face parte din planul de intervenţie adoptat de Centrul Local de Combatere a Bolilor al Judeţului Buzău (CLCB), care prevede şi instituirea unor zone de protecţie de supraveghere în judeţele Buzău, Brăila şi Ialomiţa.

În Baza Naţională de Date, la exploataţia non-profesională din localitatea Tătuleşti, comuna Padina, sunt 1.337 ovine şi 536 caprine. Acestea intră sub incidenţa măsurilor de restricţie dispuse de autorităţi în contextul focarului de variolă caprină şi ovină.

Potrivit deciziei CLCB, în jurul exploataţiei afectate a fost delimitată o zonă de protecţie pe o rază de minimum cinci kilometri, care cuprinde localitatea Padina, precum şi o zonă de supraveghere de minimum 20 de kilometri.

În judeţul Buzău, restricţiile se aplică în localităţile Găvăneşti, Cilibia, Movila Oii, Gara Cilibia, Bentu, Poşta, Mânzu, Luciu, Caragele, Largu, Ruşeţu, Pogoanele, Scutelnici, C.A. Rosetti, Balhacu, Cotu Ciorii, Vizireni, Lunca, Arcanu, Brăgăreasa, Căldărăşti, Mitropolia, Brădeanu, Căltuna, Moisica, Albeşti, Udaţi-Mânzu, Udaţi-Lucieni, Scărlăteşti, Lipănescu, Satu Nou şi Smârdan.

Zona de supraveghere se extinde şi în judeţul Brăila, unde sunt vizate localităţile Făurei Sat, Surdila Greci, Jugureanu, Ulmu, Ciocile, Chioibăşeşti, Cireşu, Vultureni, Pribeagu, Odaieni, Colţea şi Florica, dar şi în judeţul Ialomiţa, în localităţile Tovărăşia, Nicoleşti, Cocora, Colelia, Miloşeşti, Crunţi, Rovine, Reviga, Grindu şi Mircea cel Bătrân.

Măsurile au fost dispuse de CLCB pentru limitarea răspândirii virusului şi vor fi puse în aplicare de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, împreună cu instituţiile implicate în combaterea bolii.

În zonele aflate sub restricţii vor fi aplicate măsurile sanitar-veterinare prevăzute în planul de control al focarului.

Focarul de variolă ovină şi caprină a fost descoperit joi la o exploataţie non-profesională cu 1.800 de animale din localitatea Padina.

Autorităţile sanitar-veterinare dau asigurări că, deşi variola ovină şi caprină este o boală infecţioasă virală, nu este transmisibilă la om, dar este extrem de contagioasă la animale şi poate provoca pierderi economice importante.

Această boală infecţioasă virală trebuie raportată obligatoriu la Comisia Europeană şi la Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor.

În cazul apariţiei unui focar de variolă ovină şi caprină, există un risc grav de răspândire a bolii respective la alte ferme, informează autorităţile sanitar-veterinare.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Riscul de finanţare rămâne redus la nivelul sectorului bancar românesc. Lichiditatea sectorului bancar din România s-a menţinut adecvată în 2025
BNR: Riscul de finanţare rămâne redus la nivelul sectorului bancar românesc. Lichiditatea sectorului bancar din România ...
Depozitele atrase de bănci de la clientela nebancară au crescut, anul trecut, cu 7,1%, de la 706,676 de miliarde de lei în decembrie 2024 la 756,589 de miliarde de lei în decembrie 2025, în timp......
Din record în record: Nou maxim istoric al energiei solare în România – 3.000 MW la miezul zilei
Din record în record: Nou maxim istoric al energiei solare în România – 3.000 MW la miezul zilei
Pe final de săptămână, România a consemnat un nou maxim istoric al producției de energie din surse fotovoltaice dispecerizabile ...
ANPC a mers în control la peste 1.600 de operatori economici. Instituția a dat 856 de amenzi și a închis afacerile a 24 de comercinați
ANPC a mers în control la peste 1.600 de operatori economici. Instituția a dat 856 de amenzi și a închis afacerile a ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat astăzi că a desfășurat la nivel național ...
ANM: Cod roșu de căldură în București de luni până miercuri
ANM: Cod roșu de căldură în București de luni până miercuri
Valul de căldură extremă va rămâne intens deasupra zonei Municipiului Bucureşti, până miercuri dimineaţa, maximele ...