Focurile de artificii au revenit la Londra în contextul petrecerilor restrânse, organizate de Anul Nou în Marea Britanie

01 01. 2022
londra_night_1149601_1920_21716000

Autorităţile britanice au anunţat iniţial că din cauza creşterii numărului de infectări cauzate de noul coronavirus, tradiţionalul foc de artificii organizat la Londra în noaptea de Revelion nu va mai avea loc, pentru al doilea an consecutiv, iar londonezii au fost îndemnaţi să nu se reunească în centrul oraşului. Cu toate acestea, un foc de artificii de mai mică amploare, realizat cu ajutorul unor drone, a avut loc în cele din urmă la Londra şi a fost televizat în direct la miezul nopţii, scrie Agerpres.

Cel care a dat startul petrecerii de Revelion a fost celebrul orologiu Big Ben, care a sunat de 12 ori la miezul nopţii pe malurile fluviului Tamisa, în absenţa miilor de petrecăreţi care se reuneau de obicei pentru a asista la focurile de artificii de Anul Nou.

Postul de televiziune BBC a difuzat evenimentul, care a inclus un moment artistic susţinut de actorul Giles Terera, unul dintre starurile musicalului „Hamilton”. Actorul britanic a recitat o poezie scrisă de Thomas Roberts, dedicată realizărilor recente ale Marii Britanii.

Revelionul a fost sărbătorit într-o manieră mult mai liniştită în Scoţia, unde restricţiile anti-COVID-19 au determinat anularea evenimentelor ample pentru al doilea an consecutiv.

Cu puţin timp înaintea Crăciunului, prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon i-a îndemnat pe locuitorii ţării să rămână în locuinţele lor „cât mai mult timp posibil” de Hogmanay (cuvântul scoţian care defineşte ultima zi a anului – n.r.) pentru a limita astfel răspândirea variantei Omicron, potrivit scrie Agerpres.

Dar, în pofida restricţiilor, aproximativ 1.000 de persoane de toate vârstele au urcat în vârful Dealului Calton din Edinburgh pentru a participa la tradiţionala numărătoare inversă de la miezul nopţii, ce marchează intrarea în noul an.

Petreceri mult mai mici au avut loc şi în Ţara Galilor, care a adoptat nivelul doi de alertă pandemică de Boxing Day (a doua zi de Crăciun, n.r.), restricţionând numărul de persoane care au voie să se reunească şi să participe la evenimente organizate în spaţii publice şi limitând la şase numărul persoanelor provenind din familii diferite care pot să se întâlnească în baruri, restaurante şi hoteluri.

Cluburile de noapte au fost închise şi cel mult 30 de persoane au voie să asiste la evenimente organizate în spaţii închise şi cel mult 50 de persoane pot să participe la evenimente în aer liber.

Locuitorii din Irlanda de Nord, care a înregistrat vineri cel mai mare număr de infectări de la începutul pandemiei de COVID-19, au fost îndemnaţi de ministrul Sănătăţii, Robin Swann, să îşi limiteze contactele pe durata sărbătorilor de iarnă.

A fost o noapte liniştită şi în Belfast, unde cluburile de noapte sunt închise, iar dansul a fost interzis în unităţile din industria ospitalităţii.

Focul de artificii poate fi văzut la acest link:

https://youtu.be/VurcwV-3zNc