Focus pe mărcile private. Supermarketul online Sezamo a raportat creșteri de peste 75% în volum

Mărcile proprii ale supermarketului online Sezamo, parte a grupului Rohlik din Cehia, înregistrează una dintre cele mai rapide creșteri din portofoliu în prima jumătate a anului 2026, pe fondul interesului clienților pentru prețuri mai reduse coroborat cu creșterea numărului de produse de această categorie. Mărcile private vândute de Sezamo sunt produse la nivel de grup, în afara României.
Alina Stanciu - mie, 08 iul. 2026, 12:58
Focus pe mărcile private. Supermarketul online Sezamo a raportat creșteri de peste 75% în volum

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, volumul vânzărilor mărcilor proprii de pe raftul virtual al Sezamo a crescut cu peste 75%, în timp ce ponderea lor în totalul volumului vândut aproape s-a dublat față de primul semestru din 2025, potrivit datelor companiei care explică trendul prin interesul clienților pentru raportul dintre calitate, gust și preț.

De asemenea, interesul pentru mărcile proprii este susținut și de dezvoltarea constantă a sortimentației. Numai în luna iunie, Sezamo a introdus 13 produse noi în portofoliu.

În prezent, Miil, Kitchin și Yutto sunt cele mai performante mărci proprii din portofoliul Sezamo, în funcție de volumul vânzărilor. Dintre acestea, Miil domină categoric, având cea mai mare creștere.

Aceeași tendință se reflectă și în clasamentul celor mai cumpărate produse. Primele patru poziții sunt ocupate exclusiv de produse Miil din categoria lactatelor, iar pe locul cinci se află un produs din gama Pappudia. Rezultatele arată că lactatele sunt categoria în care clienții au adoptat cel mai rapid mărcile proprii, devenind deja o alegere constantă în cumpărăturile de zi cu zi. Vara  a schimbat  și structura coșului de cumpărături. Dacă pe parcursul anului lactatele Miil domină deja clasamentul mărcilor proprii, în sezonul cald tendința devine și mai evidentă: opt dintre primele zece produse marcă proprie comandate vara aceasta sunt Miil.

„Mărcile proprii reprezintă una dintre cele mai importante direcții de dezvoltare pentru Sezamo. Ne dorim să oferim produse care nu concurează doar prin preț, ci și prin calitate, ingrediente atent selecționate și gust. Faptul că vedem atât de mulți clienți revenind și alegând din nou aceste produse ne confirmă că reușim să construim încredere, iar acesta este cel mai important indicator pentru noi”, a declarat Michael Kaiser, Country Lead Sezamo România.

Planurile supermarketului online

În cazul Sezamo, mărcile private sunt produse de furnizori pentru tot grupul Rohlik din care face parte, în afara Româniie. Compania este însă interesată să producă și local. Pentru moment însă. supermarketul online oferă în selecția de peste 16.000 de produse și  alimente proaspete de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și branduri internaționale de tip supermarket.

„Strategia Sezamo este de a dezvolta în continuare mărcile proprii în categoriile cu cel mai mare potențial de creștere, oferind clienților produse care combină standarde ridicate de calitate, ingrediente atent selecționate și un raport excelent între calitate și preț”, mai anunță compania.

Produsele vândute de Sezamo sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în incinta CTPark, în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, ce permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurilor de energie.

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, una dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik s-a lansat în România în 2022, sub brandul Sezamo.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...