Fond suveran de investiţii deţinut de stat, înfiinţat de Spania. Ce sectoare va finanţa

16 01. 2026
spania steag 54357687

Fondul se va numi „Spania se dezvoltă” şi este menit să extindă stimulentele economice din fondurile UE Next Generation, care au jucat un rol semnificativ în redresarea celei de-a patra economii a zonei euro după pandemie, dincolo de 2026, când nu vor mai fi disponibile, scrie Agerpres.

Iniţial va fi luată o sumă de 10,5 miliarde de euro din fondurile europene şi 120 miliarde de euro din datorie privată, a declarat Sanchez, dând asigurări că săptămâna viitoare vor fi prezentate mai multe detalii.

Fondul va prioritiza investiţiile în locuinţe, energie regenerabilă, digitalizare, AI, reindustrializare, infrastructură, apă, sănătate, economie circulară şi securitate, a precizat Sanchez. Acesta a adăugat: „Fondul nu va fi doar un exerciţiu pentru suveranitatea naţională ci şi dovada că există şi un alt mod de a face lucrurile, în contextul întrebărilor legate de diversitate, egalitate sau angajamentul faţă de sustenabilitate”.

Premierul spaniol a adăugat că investiţiile nu vor fi doar în beneficiul marilor centre urbane ci şi al locurilor ocolite de industrializare.

Spania a fost una din principalele beneficiare ale fondurilor UE de redresare în urma pandemiei, având alocată o sumă de aproximativ 160 miliarde de euro – aproximativ jumătate în granturi şi jumătate în împrumuturi.

Conform unui raport al Global SWF, fondurile suverane de investiţii din întreaga lume au ajuns să administreze anul trecut active cu o valoare record de 15.000 de miliarde de dolari, într-un an în care multe dintre aceste fonduri şi-au majorat investiţiile în tehnologie şi au profitat de creşterile de pe burse.

Potrivit acestei firme de consultanţă, fondurile suverane de investiţii au alocat 66 de miliarde de dolari pentru investiţii în Inteligenţa Artificială (AI) şi digitalizare în 2025.

Investitorii suverani – un termen care cuprinde şi alte entităţi, cum ar fi fondurile publice de pensii – şi-au sporit puterea în 2025, în contextul unor pieţe caracterizate prin randamente puternice pentru investitorii în instrumente cu venit fix, acţiuni publice, imobiliare şi infrastructură, potrivit Global SWF.