Fondatorul Megaupload, pregătit să meargă în Statele Unite dacă i se va debloca averea

Fondatorul site-ului de Internet Megaupload.com a susţinut că va părăsi de bună voie Noua Zeelandă, pentru a merge în Statele Unite, ţară care i-a cerut extrădarea, dacă justiţia îi va debloca averea pentru ca el să se poată apăra, relatează AFP.
Economica.net - mie, 11 iul. 2012, 06:40
Fondatorul Megaupload, pregătit să meargă în Statele Unite dacă i se va debloca averea

Statele Unite vor extrădarea lui Kim Schmitz, supranumit „Kim Dotcom”, aflat în stare de libertate condiţionată în Noua Zeelandă, acuzându-l de escrocherie şi încălcare masivă a drepturilor de autor.

Miliardarul – care nu mai are acces la o mare parte din averea sa, după arestare – a făcut această propunere pe contul său de Twitter.

„Hei DoJ (Departamentul de Justiţie, n.red.), vom merge în Statele Unite. Nu este nevoie de extrădare. Vrem libertate în schimbul plăţii unei cauţiuni, deblocarea fondurilor pentru a putea plăti avocaţii şi pentru cheltuielile zilnice”, a transmis Schmitz.

Audierea extrădării lui Kim Schmitz şi a altor trei colegi ai săi, de asemenea inculpaţi, era prevăzută iniţial pentru 6 august, dar a fost amânată până pe 23 martie 2013, potrivit avocaţilor apărării.

Într-un interviu acordat publicaţiei New Zealand Herald, Schmitz a declarat că a acumulat o datorie de mai multe milioane de dolari pentru apărarea sa, fără a putea plăti nici măcar un cent. El consideră că această propunere nu va fi acceptată. „Nu vor fi niciodată de accord pentru că ei ştiu că nu pot câştiga, o ştiu deja”, a declarat miliardarul.

Statele Unite acuză conducerea site-ului că a obţinut 175 de milioane de dolari din activităţi infracţionale şi că a cauzat un prejudiciu în valoare de 500 de milioane de dolari deţinătorilor de drepturi de autor, propunând copii piratate de filme de cinematograf, programe de televiziune şi alte conţinuturi.

Pentru justiţia americană, acesta este cazul cel mai important în ceea ce priveşte încălcare drepturilor de autor. Dacă va fi judecat în Statele Unite, Schmitz riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.

Creat în 2005 şi având sediul la Hong Kong, site-ul Megaupload, care afirma că are zilnic 50 de milioane de utilizatori, a fost închis pe 19 ianuarie.

Arestat la sfârşitul lunii ianuarie în Auckland, Schmitz a fost eliberat pe cauţiune o lună mai târziu, având interdicţie de a părăsi ţara, iar majoritatea bunurilor sale au fost blocate.

Te-ar mai putea interesa și
Anthropic cumpără compania de securitate AI Opaque Systems, fondată de profesoara universitară Raluca Ada Popa
Anthropic cumpără compania de securitate AI Opaque Systems, fondată de profesoara universitară Raluca Ada Popa
Anthropic, compania americană care a creat asistentul de inteligență artificială Claude, a anunțat că va cumpăra Opaque Systems, un startup specializat în securitatea AI. Firma a fost......
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Turcia. E cod roșu de vreme rea pentru regiunea Istanbul
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Turcia. E cod roșu de vreme rea pentru regiunea Istanbul
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, suține șefa FMI Kristalina Georgieva
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunea anuală ...
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Există cel puțin trei metode prin care puteți cumpăra RCA mai ieftin, într-o perioadă în care prețurile au început ...