Fondatorul Telegram Pavel Durov a criticat din nou ingerința Franței în alegerile prezidențiale din România, după ce i s-a interzis să călătorească în Norvegia

Împiedicat de justiţia franceză să se deplaseze la o reuniune la Oslo, fondatorul aplicaţiei Telegram, Pavel Durov, şi-a reluat marţi criticile la adresa Franţei, pe care a acuzat-o din nou de ingerinţă în alegerile prezidenţiale din România, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 27 mai 2025, 18:48
Fondatorul Telegram Pavel Durov a criticat din nou ingerința Franței în alegerile prezidențiale din România, după ce i s-a interzis să călătorească în Norvegia

Durov, pus sub acuzare în Franţa pentru complicitate la activităţi infracţionale, a afirmat deja pe reţeaua socială X că Nicolas Lerner, şeful informaţiilor externe franceze, îi Țceruse să interzică vocile conservatoare în RomâniaȚ înainte de scrutin, câştigat la jumătatea lunii mai de candidatul centrist pro-european, Nicuşor Dan.

Serviciile secrete externe franceze (DGSE) au respins imediat aceste acuzaţii.

„Ceea ce este interesant este că, după această dezminţire, au existat alte fapte care au venit să confirme ceea ce spusesem. Acest domn (Nicolas Lerner) se afla în România cu două zile înaintea alegerilor prezidenţiale”, a explicat Durov, prin videoconferinţă, în cadrul Forumului Libertăţii de la Oslo, organizat de Fundaţia pentru Drepturile Omului.

„Este foarte important să existe transparenţă în legătură cu cererile pe care le primim”, a adăugat el.

În cursul intervenţiei sale, Durov a dat asigurări că autorităţile franceze au cerut în trecut Telegram să „închidă un canal public al militanţilor şi manifestanţilor de extremă stânga”.

„Noi am examinat acest canal şi această cerere părea complet ilegitimă. Am refuzat să ne supunem acestei solicitări”, a precizat el, fără a oferi alte detalii.

După o arestare spectaculoasă la coborârea sa din avion, omul de afaceri rus în vârstă de 40 de ani, naturalizat francez în 2021, a fost inculpat în august 2024 pentru o serie de infracţiuni, justiţia franceză reproşându-i în general că nu a acţionat împotriva difuzării de conţinut infracţional pe mesageria sa.

„Am răspuns la toate cererile legale pe care le-am primit, aşadar până acum nu înţelegem ce am făcut greşit”, s-a apărat el, adăugând că ancheta avansează „cu o lentoare frustrantă”.

Pavel Durov este supus unui control judiciar strict care îi interzice să părăsească Franţa fără permisiunea autorităţilor. Recent, justiţia a refuzat să dea curs cererii sale de a se deplasa în SUA din motive profesionale, explicând că această deplasare nu pare a fi „nici necesară, nici justificată”.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...