Fondul american de investiții 49ers Enterprises preia clubul englez de fotbal Leeds United, proaspăt retrogradat în a doua divizie

Preşedintele clubului Leeds United, retrogradat în divizia secundă la finalul sezonului, Andrea Radrizzani, a ajuns la un acord cu fondul de investiţii american 49ers Enterprises pentru a-i ceda participarea majoritară, a anunţat, sâmbătă, gruparea engleză, citată de AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 10 iun. 2023, 15:28
Fondul american de investiții 49ers Enterprises preia clubul englez de fotbal Leeds United, proaspăt retrogradat în a doua divizie

Deja deţinător a 44% din acţiunile clubului, 49ers Enterprises, care este braţul financiar al clubului de fotbal american San Francisco 49ers, va achiziţiona 56% din acţiunile pe care le deţine omul de afaceri italian prin intermediul holdingului său Aser Ventures.

„Cele două părţi vor continua să pună la punct detaliile” preluării controlului, se arată în comunicat, care a adăugat că echipa rămâne „în totalitate concentrată pe o revenire rapidă în Premier League”.

Retrogradarea lui Leeds a cântărit greu asupra valorii tranzacţiei, susţine presa.

În timp ce 49ers Enterprises avea o opţiune de cumpărare a părţilor lui Radrizzani înainte de ianuarie 2024 la o valoare de 460 de milioane de euro, conform noului acord această valoare s-ar fi redus la 200 de milioane de euro.

Venit la conducerea lui Leeds în 2017, Radrizzani a promovat clubul din Yorkshire în Premier League pentru prima oară după 16 ani, în 2020, realizând turul de forţă de a-l convinge pe Marcelo Bielsa să preia banca tehnică.

Dar la al doilea sezon în elită, rezultatele au decepţionat, conducând la demiterea argentinianului şi, în ciuda schimbării a doi noi antrenori în cursul sezonului, Leeds a terminat pe locul 19 anul acesta, retrogradând.

Sursa foto: Leedsunited.com

Te-ar mai putea interesa și
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri 70 de miliarde de euro în plus aliaţilor săi europeni, la summitul şefilor de stat şi de guverne de la Bruxelles, relatează AFP,......
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Agenţia de Securitate Maritimă Britanică UKMTO a informat sâmbătă că două petroliere au fost lovite vineri în largul ...
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă nu se ajunge la un acord în privința bugetului UE, vor exista niște măsuri tranzitorii
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 pensionari erau înregistraţi la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puţini ...