Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori

Valoarea activelor fondului ETF BET Patria – Tradeville, administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră a Grupului Patria Bank, a depășit 500 de milioane de lei. Acesta este în prezent unul dintre cele mai mari ETF-uri înființate în regiunea Europei Centrale și de Est, informează compania prin intermediul unui comunicat.
Economica.net - lun, 14 iul. 2025, 22:03
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori

Fondul investește în cele mai importante 20 de acțiuni listate la Bursă de Valori București (BVB), având că strategie replicarea structurii și performanței indicelui principal al bursei, BET.

Activele nete totale ale fondului (reprezentând dimensiunea acestuia) au crescut cu 30,3% în ultimele 12 luni, de la 385,6 milioane lei la 11 iulie 2024 până la 502,6 milioane lei la 11 iulie 2025. În ultimii trei ani încheiați la dată de 11 iulie 2025, activele nete totale ale ETF BET Patria – Tradeville au crescut cu 690,4% (reprezentând o creștere de aproape opt ori).

Numărul de investitori în fondul ETF BET Patria – Tradeville era de 28.849 la finalul lunii iunie 2025, în creștere cu 23,4% în ultimele 12 luni și cu 366,2% în ultimii trei ani încheiați la 30 iunie 2025.

„Fondul ETF BET Patria – Tradeville continuă să fie un instrument de referință pentru persoanele care vor să beneficieze de performanțele bursei, și de creșterea și profiturile celor mai importante companii românești. Atingerea unui activ de 500 milioane lei reprezintă un moment semnificativ în istoria fondului și demonstrează importantă investițiilor administrate pasiv pentru publicul investitor din România.”, a declarat Răzvan Pașol (foto), director general al SAI Patria Asset Management.

Performanță adusă de fond investitorilor, măsurată ca variație a valorii unității de fond, a fost de +6,7% în ultimele 12 luni încheiate la 11 iulie 2025, într-o perioada dificilă pentru economie și societate în România.

Fondul a generat un câștig pentru investitori de +75,4% în ultimii trei ani și de +304,4% în ultimii zece ani încheiați la 11 iulie 2025.

Dividendele încasate de fond de la emitenții acțiunilor din portofoliu sunt reinvestite de către acesta și contribuie la creșterea performanțelor sale. Fondul nu plătește impozit pe dividende, fiind în măsură să reinvestească integral valoarea dividendelor brute încasate. Acest avantaj fiscal important nu se aplică persoanelor fizice care investesc direct în acțiuni tranzacționate la bursă sau fondurilor de investiții nerezidente.

Fondul ETF BET Patria – Tradeville este listat la Bursa de Valori București (BVB) din anul 2012 și se tranzacționează la bursă cu simbolul TVBETETF. Investiția în fond sau ieșirea din acesta se realizează prin orice intermediar autorizat să tranzactioneze la BVB, prin cumpărarea sau vânzarea de unități de fond la bursă, după o procedura similară cu investiția în orice acțiune sau alt instrument listat. Investiția minimă în fond reprezintă prețul unei unități de fond la bursă (o valoare de aproximativ 31,5 lei la dată de 11 iulie 2025). Investitorii care utilizează serviciile SSIF Tradeville de tranzacționare la bursă pot realiza investiții recurente în ETF BET Patria – Tradeville prin achiziții automate în fiecare luna, de exemplu.

Investitorii în fond nu plătesc niciun cost direct către fond sau administratorul acestuia, aceștia plătind doar comisioanele de tranzacționare către intermediarul prin care realizează tranzacții la bursă.

Fondul beneficiază de serviciile de furnizor de lichiditate ale SSIF Tradeville SĂAA, care asigura lichiditatea pentru investitorii care vor să cumpere sau să vândă unitățile de fond la bursă. Depozitarul fondului este BRD – Groupe Societe Generale.

 

Despre Patria Asset Management

SAI Patria Asset Management SĂ, o Societate de Administrare a Investițiilor autorizată de ASF, administrează șase fonduri deschise de investiții: ETF BET Patria – Tradeville (BVB:TVBETETF), fond listat ce are drept obiectiv replicarea indicelui principal al Bursei de Valori București, BET; ETF Energie Patria – Tradeville (BVB:PTENGETF), fond listat ce are drept obiectiv replicarea indicelui sectorial BET-NG al BVB dedicat sectorului energie și utilități aferente; Patria Obligațiuni, fond specializat în instrumente cu venit fix denominat în lei; Patria Euro Obligațiuni, fond specializat în instrumente cu venit fix denominat în Euro; Patria Global, fond diversificat în lei; și Patria Stock, fond diversificat în lei cu specializare în acțiuni. Compania operează și platforma de tranzacționare prin internet online.patriafonduri.ro pentru fondurile Patria Obligațiuni, Patria Euro Obligațiuni, Patria Global și Patria Stock.

Te-ar mai putea interesa și
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar trebui eradicată și cere sancțiuni din partea SUA
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar ...
Miliardarul american Elon Musk, patronul platformei X, a reacţionat dur sâmbătă la adresa Uniunii Europene, după ce în ajun Comisia Europeană a impus o amendă de 120 de milioane de euro......
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Şeful diplomaţiei egiptene Badr Abdelatty s-a pronunţat sâmbătă pentru o desfăşurare rapidă în Fâşia Gaza a unei ...
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, ...
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...